Maşina implicată în accident, plină de poliţişti!

politist cu aparat etilotest
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Autoturismul făcut zob după ce a fost acroşat de un tir, despre care cotidianul online Express de Banat a scris, era condus de şeful de post al comunei Dognecea. Alături de acesta se afla şi un alt poliţist, care deserveşte locuitorii din oraşul Bocşa.

Cei doi oameni ai legii au fost însoţiţi de două liceene, una dintre acestea studiind la Colegiul Economic al Banatului Montan. Din surse neconfirmate oficial, poliţiştii şi fetele se întorceau de la un chef de zile mari, iar planul era să ajungă în oraşul Bocşa, prin comuna Lupac, zonă care nu este supravegheată de rutierişti din cauza drumului aproape impracticabil şi a numărului extrem de mic de maşini care trec pe acolo. Ghinionul celor care se aflau în maşină a fost că autoturismul a fost acroşat de un autotren, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

accident politisti beti
FOTO ACCIDENT: www.infocs.ro

promovare banner maxagro Muzeul TM

În urma accidentului, şeful de post al comunei Dognecea, dar şi una dintre liceene, de 18 ani, au fost grav răniţi, iar şansele de supravieţuire sunt foarte mici. Apropiaţii fetei spun că părinţii habar nu aveau de cele întâmplate. Femeia la care eleva locuieşte în gazdă a anunţat că nu a mai ajuns acasă, după care, disperaţi, oamenii au început să o caute. Colegii de şcoală nici ei nu ştiau nimic, însă în cele din urmă au aflat de tragedie, fiind înştiinţaţi de poliţie.

Reamintim că în urma recoltării probelor biologice conducătorul auto, adică şeful de post al comunei Dognecea, la momentul prelevării probelor biologice a avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi, dacă scapă cu viaţă, se alege cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/