Trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere și o barcă, din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, au intervenit de urgență astăzi, în jurul orei 12.00, la un accident rutier în zona localității Liubcova, acolo unde un autoturism a părăsit partea carosabilă ajungând în apele Dunării.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că autoturismul era aproape în întregime în apele fluviului, conducătoarea auto reușind să se autoevacueze la timp, echipajul SAJ acordându-i imediat îngrijiri medicale. Actualmente, șoferița se află în afara oricărui pericol.
Echipajul IPJ sosit imediat la locul accidentului cercetează împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.
Din fericire nu au fost înregistrate alte victime, conducătoarea auto fiind singura ocupantă a autoturismului.