„Masă sănătoasă” și pentru elevii din comuna Bănia

meniu pranz scoala bania

Începând de astăzi, programul derulat cu fonduri naționale își produce efectele și în comuna de pe Valea Almăjului.

Elevii din satele Bănia și Gârbovăț au primit astăzi la școală un prânz cald și sănătos, după ce unitățile de învățământ din comună au fost acceptate în Programul național „Masă sănătoasă”, derulat cu fonduri de la bugetul de stat.

Ne bucurăm că, începând de astăzi, copiii noștri primesc o masă caldă la școala. A fost prima zi, iar copiii s-au bucurat foarte mult. Sperăm ca programul să vină în ajutorul părinților și să poată înlocui pachețelul pentru școala”, precizează reprezentanții Primăriei Bănia.

Programul „Masă sănătoasă” are în vedere combaterea abandonului școlar timpuriu, reducerea decalajelor dintre elevii care învață în mediul urban și cei din rural și, nu în ultimul rând, sprijinirea copiilor care provin din familii aflate în risc de excluziune socială sau din zone defavorizate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/