Masă sănătoasă pentru elevii din 12 școli cărășene

masa calda elevi
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Aproximativ 2.000 de elevi din Caraș-Severin vor primi un suport alimentar din partea statului prin Programul „Masă sănătoasă”.

Începând din această lună, Programul „Masă caldă” în școli devine „Masă sănătoasă”. Guvernul a adoptat la finalul săptămânii Programul Național „Masă sănătoasă” care se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, dacă masa caldă nu poate fi asigurată.

La nivel național, vor beneficia de acest program aproximativ 1.000 de unități de învățământ. Dintre acestea, 12 sunt din Caraș-Severin, unde învață aproximativ 2.000 de elevi. Este vorba despre aceleași unități care au beneficiat și în anul școlar trecut de o masă caldă prin programul pilot al Ministerului Educației, și anume – Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici, Școala Gimnazială „Dr. Ioan Sârbu” din Eftimie Murgu, Școala Gimnazială „Mihai Novac” din Sasca Montană, Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă” din Turnu Ruieni, Școala Gimnazială „Trandafir Tămaș” din Marga, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Ciclova Română, Școala Gimnazială Dognecea, Școala Gimnazială Gârnic, Școala Gimnazială Petroșnița, Școala Gimnazială Ramna și Școala Gimnazială Vrani.

Numărul școlilor beneficiare ar putea să crească în următoarele săptămâni, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

Muzeul TM

S-a aprobat prin Hotărârea de Guvern finanțarea Programului «Masă sănătoasă». Până în anul școlar 2022-2023, județul Caraș-Severin a avut 12 unități care au beneficiat de Programul „Masă caldă”, care, cu certitudine, vor continua și Programul «Masă sănătoasă». Dat fiind faptul că la nivel național s-a dublat numărul unităților de învățământ care beneficiază de noul program, ne așteptăm ca și la nivelul județului numărul școlilor beneficiare să crească. Noi am avut solicitări încă de pe vremea Programului «Masă caldă» pentru alte cinci unități din Caraș-Severin, pe lângă cele 12 care au beneficiat în trecut de program. Este vorba despre școlile din Fârliug, Prigor, Măureni, Ocna de Fier și Dalboșeț. Așteptăm ca în următoarele zile Ministerul Educației să ne solicite lista cu propuneri, urmând să vedem mai apoi câte școli vor mai intra în noul program”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, prof. Ion Moatăr.

Finanțarea Programului Național „Masă sănătoasă” se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/