Mărturiile bolnavilor de COVID-19, internați la ATI: „Am fost speriat de această clinică, mi s-a părut ceva misterios, halatele astea, costumele, oamenii ascunși după măști”

Teamă – asta simt pacienții, diagnosticați cu forme grave de COVID-19, care ajung pentru prima dată la ATI. Luptă și speră că se vor întoarce la familiile lor, iar puterea o primesc de la colectivul medical.

„N-am crezut în el. Dar acum cred că există” – mărturisește o pacientă care a petrecut mai bine de două săptămâni la ATI. „Am luat virusul și am văzut cum e. Am fost tare speriată. Nu am fost în viața mea în acest loc și nu am crezut… dar acum cred. Nu m-am vaccinat. De frică. Mi-a fost frică și de boală și de vaccin. După ce termin cu astea o să mă vaccinez. Și eu și familia. Nici nu am crezut că vor avea grijă medici așa bine de mine”, a mai spus pacienta, internată în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă din zona roșie a Spitalului Județean din Timișoara.

În patul aflat imediat lângă, un bărbat în vârstă de 50 de ani respiră cu ajutorul unor plămâni artificiali.

„Este un pacient tânăr, de 50 de ani, a fost imediat intubat, la câteva zile a fost pus și pe acest plămân artificial. Din păcate acești plămâni artificiali sunt o soluție de disperare, de salvare. Practic, sunt folosiți atunci când ventilația mecanică pe care noi o oferim pacienților nu mai dă roade. Montăm acest plămân artificial în speranța că plămânii se vor vindeca. O folosim ca și terapie de salvare. Este o tehnică invazivă la care ai nevoie de experiență. Printr-un furtun iese sângele neoxigenat și prin altul reintră oxigenat. Este de fapt un plămân extracorporeal”, a explicat Ciprian Gîndac, medic primar în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă din zona roșie a Spitalului Județean din Timișoara.

Într-un alt salon, un alt pacient întreabă „domnișoară, e zi? e dimineață? e după-masă? ce e?”. Internat de săptămâni întregi, bărbatul mărturisește că duce dorul familiei.

„Eu am crezut, am încercat să mă apăr, dar nu am reușit din păcate. După ce am făcut al doilea vaccin am fost în spital pentru alte probleme, n-am crezut că voi lua virusul, dar s-a întâmplat din păcate. Am fost speriat, dar lucrurile s-au mai liniștit. Enorm îmi este dor de familie. Abia aștept să plec de aici cu bine. Am fost speriat la început de această clinică. Am fost internat pe niște căi foarte ascunse pentru mine, cu toate că erau firești, mi s-a părut ceva misterios, halatele astea, costumele, oamenii cu chestii, ascunși după măști, dar până la urmă am avut încredere în ei. Am încredere totală, pe măsură ce trece timpul am încredere tot mai mult”, a spus pacientul.

Toți bolnavii de Covid-19 sunt îngrijiți de colectivul medical în mod egal, iar un rol important îl au asistentele și infirmierele care, pe lângă ajutorul acordat medicilor, îi încurajează pe pacienți să lupte cu această boală.

„Ei sunt familia noastră. Petrecem destul de mult timp alături de ei și acest timp pe care îl petrec este cu sufletul aproape. Când vezi că nu mai mănâncă sau nu mai răspund e enorm de greu pentru noi pentru că noi luptăm pentru ei, să trăiască, să plece acasă la familie. În momentul în care a spus că nu și-a văzut familia de mult și că le este dor enorm, nu ai cum să nu te emoționezi. Punând suflet, vorbim cu el, dându-i să mănânce, spunându-i să lupte și a doua zi să îl găsești intubat… e groaznic. E enorm de greu să vezi cum se moare. Acum vorbești cu el și în următoarea oră nu mai e”, a povestit Corina Timiș, asistentă în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

• Tweet
• Pin It