Marșalic, în Parlament!

Dat mai de fiecare dată ca posibil candidat pentru șefia Consiliului Județean, liberarul Jaro Marșalic renunță din start în favoarea președintelui Marcel Vela.  

Ministrul Internelor e obligat de funcția de președinte la nivel județean și de procentele din sondajele de opinie să candideze pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin. Una dintre propunerile sale, doctorul Jaro Marșalic, își dorește altceva, iar omul de afaceri Romeo Dunca, cea de-a doua variantă, nu pare deloc încântat de ideea de a intra în politică și în administrația publică. 

„Este greu de zis, nimeni nu știe ce se întâmplă în viitor. Eu mi-aș dori să candidez la Parlament. Nu este foarte important că e Senat, că e Camera Deputaților, aici depinde și de alți colegi, cum se stabilește, cine, ce, cum. Nu sunt eu cel mai cu moț ca să zic acolo vreau și gata”, a declarat Marșalic.

Liberalul spune că nu s-au făcut calcule, dar la prima vedere PNL ar trebui să obțină mai multe locuri în Parlament decât în mandatul actual. „E logic că mergem pe ideea că o să avem mai mulți parlamentari decât înainte, nu are cum să iasă aceiași compoziție, acuma PNL este mult mai bine situat, deci nu avem cum să avem la fel de puțini parlamentari ca înainte. Părerea mea este că vom avea cel puțin trei parlamentari PNL de Caraș-Severin”, a adăugat Jaro Marșalic. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/