Și anul acesta, la Timișoara vor fi marcate „Zilele Basarabiei”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni. În cadrul evenimentului, manifestațiile foarte interesante vor avea loc în seara de 30 martie, când în Piața Libertății va concerta și solistul Mark Stam.
Primăria anunță că Mark Stam va cânta și el la acest eveniment. Solistul a devenit celebru în România după piesa „Doar noi”, lansată și în varianta duo cu Alina Eremia, dar și pentru alte hituri precum „Impar”. În Republica Moldova, Stam a devenit celebru încă din 2013, după ce a participat la „Moldova are talent”, versiunea de peste Prut a formatului care a avut succes și în România.
Timișorenii vor avea ocazia să asculte însă și alte genuri de muzică. Astfel, de la ora 18.30, va începe un program de cântece şi dansuri, prezentat în deschiderea evenimentului de Ansamblul „Spicuşor” din Republica Moldova şi Ansamblul „Timişul” al Casei de Cultură din Timişoara (solişti vocali Doriana Talpeş, Dumitru Stoicănescu şi Rodica Cantir). Organizaţia Studenţilor Basarabeni a invitat trupele rock din Basarabia „The Wax Road” şi „The Glimpse” şi pe interpreta Adriana Onceanu.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, 30 martie, dar și duminică, 31 martie, se va desfăşura, în Piaţa Libertăţii, un târg al meşterilor populari cu mesajul „Descoperă Basarabia prin tradiţii”, ce va reuni meşteri populari din Republica Moldova şi meşteri locali. Iniţiativa îi aparţine lui Andrei Racu, tânăr meşter popular basarabean ce trăieşte în Timişoara.