Marius Damian: Pensiile vor crește de două ori în 2024!

deputat psd marius damian
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul Marius Damian anunță că pensiile vor crește în medie cu 40% odată cu intrarea în vigoare a legii devenită prioritate pentru Guvernul Ciolacu.

„Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu are ca prioritate în acest moment Legea pensiilor, întrucât dorim să fie adoptată în Parlament până pe data de 20 noiembrie. Este o lege importantă pentru români, iar calculele arată că va exista o creștere medie a pensiilor cu 40%.”, spune deputatul cărășean Marius Damian.

Legea presupune creșterea de două ori a pensiilor în anul 2024 și anume pe 1 ianuarie prin indexare cu 13,8 % și pe 1 septembrie, atunci când se va pune în aplicare de către casele teritoriale de pensii și se termină procesul de recalculare în baza noii legi. Valoarea punctului de pensii va crește astfel de la 1.785 lei, cât este astăzi, la 2.032 de lei de la 1 ianuarie.

Cea de-a doua parte presupune recalcularea pensiilor și punerea în aplicare începând cu 1 septembrie 2024.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Beneficiarii vor primi noile taloane de pensie și vor vedea exact punctele de contributivitate, punctele necontributive și punctele de stabilitate pe care le are fiecare.

„Noul algoritm va încuraja două elemente: contributivitatea și munca. Dacă ai o perioadă contributivă de 25 de ani, pentru perioada de la 25 la 30 de ani vei obţine 0,5 puncte pe an în plus, de la perioada 31 la 35 de ani – 0,75 şi de la perioada peste 35 de ani vei obţine un punct în plus pe an.”, explică parlamentarul cărășean, care susține că PSD a sprijinit mereu persoanele vârstnice, iar acest lucru îl face și acum, prin noua lege care se află în transparență la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, condus de ministrul PSD Simona Bucura Oprescu, iar după ce va fi aprobată de Executiv, va ajunge apoi în Parlament, în procedură de urgență, pentru adoptare.

„Niciun român nu va avea pensia mai mică și 3 milioane de români vor avea pensiile crescute, fiindcă după o viață de muncă merită tot sprijinul și respectul nostru!”, conchide parlamentarul Marius Damian.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/