Marius Damian, mesaj pentru elevii care susțin acum Evaluarea Națională: „Omul nu poate deveni om decât prin educație”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul Marius Damian are un mesaj pentru elevii care trec prin emoțiile examenului de Evaluare Națională în această perioadă.

Cu siguranță, toți acești elevi își doresc să intre la unul dintre liceele la zi din România, iar emoțiile s-au resimțit, fiind primul mare examen din viața lor, care, într-un fel sau altul, le decide viitorul acestor copii, fiindcă succesul acestor examene și alegerea liceului după afișarea notelor de la Evaluarea Națională sunt extrem de importante și reprezintă pasul următor în dezvoltarea educațională și nu numai a acestor elevi.

„În acest sens doresc să le transmit elevilor un mesaj, care sper să îi ajute în această perioadă și anume că fiecare clădire începe cu o fundație, iar dacă aceasta nu este zidită bine, la un moment dat clădirea va ceda. Oamenii sunt fundația acestei societăți în care trăim cu toții, iar «Omul nu poate deveni om decât prin educație». Îmi doresc ca elevii să se analizeze bine pe ei înșiși prima dată, să fie determinați, să își facă o idee clară asupra cum și-ar dori să arate viitorul lor, să îl vizualizeze și cu acestea în gând să finalizeze cu succes examenele de la această Evaluare Națională, să aleagă apoi liceul care consideră că îi reprezintă cel mai bine și i-ar ajuta în viitoarele lor alegeri, astfel încât drumul lor în viață să urmeze cursul pe care și-l doresc. Desigur, fiecare drum al unui om are atât suișuri, cât și coborâșuri, dar momentele mai grele îi vor face și mai puternici și este foarte important să nu renunțe niciodată să-și urmeze visele.”, spune Marius Damian.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Deputatul PSD își încheie mesajul dorindu-le elevilor mult succes și la următoarele examene și multă înțelepciune, atât în alegerea ce urmează să facă după afișarea notelor, cât și în viața de zi cu zi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/