Liberalii din Timiș îi trimit la plimbare pe social-democrați, în privința TM2023. „Liderii acestui partid sunt cu totul străini de cultură”

pnl timis
untitled design set 970x90 px

Reprezentanții PNL Timiș propun un armistițiu politic pe tema Timișoara Capitală Europeană a Culturii și invită liderii politici și administrativi ai USR să se alăture acestui demers. „PSD Timiș poate asista de pe margine pentru că nu este implicat direct, iar liderii acestui partid sunt cu totul străini de cultură și nu vor reuși să înțeleagă mare lucru din acest proiect.”, au transmis liberalii timișeni. 

De această dată, liberalii sunt cei care îi acuză pe cei de la USR și PSD că vor să confiște proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. PNL Timiș face un apel la toți cei implicați în acest proiect să revină la normalitate și să lase disputele politice pentru anii viitori.

„Domnul Simonis ar trebui să învețe că în activitatea profesională și într-un mandat acordat de cetățeni de bună credință există bucurii mai mari decât calomnierea adversarilor politici. Înțeleg că pare greu de crezut pentru el, însă la proiectele mari se lucrează constructiv, pe rezultate, nu pe combinații. În ceea ce îl privește pe domnul Fritz, văzându-l în așa strânsă colaborare cu PSD-ul, mărturisesc că mă îngrijorează problemele pe care le are la coloana vertebrală administrativă. Mă întreb cum îi poate privi în ochi pe membrii și simpatizanții USR? A uitat și de penali, a uitat și de ciuma roșie și de jurămintele anti-pesediste făcute în fața electoratului USR?”, a transmis Alin Nica, președintele PNL Timiș, printr-un comunicat de presă.

În acest context, PNL Timiș propune un armistițiu politic pe tema TM2023 și invită liderii politici și administrativi ai USR să se alăture acestui demers. „PSD Timiș poate asista de pe margine pentru că nu este implicat direct, iar liderii acestui partid sunt cu totul străini de cultură și nu vor reuși să înțeleagă mare lucru din acest proiect.”, concluzionează liberalii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/