Medicul Marius Craina și-a depus astăzi la prânz candidatura pentru Primăria Timișoara, susținut de Pro România. El și-a adus dosarele cu cele aproximativ 2.000 de semnături strânse pentru depunerea candidaturii într-un microbuz personalizat. A fost însoțit de câțiva dintre candidații formațiunii la Consiliul Local Timișoara și de deputatul Adrian Pau, propunerea Pro România pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.
„Avem un singur scop pe care cu toții vom încerca prin toate mijloacele, toate posibilitățile, toată experiența, toată energia noastră, să-l ducem la îndeplinire și anume creșterea calității locuitorilor municipiului Timișoara. (…) Timișoara astăzi are nevoie de o schimbare rapidă pentru că direcția pe care am urmat-o în ultimii ani de zile a fost una total greșită. Ne-am lovit de promisiuni, ne-am lovit doar de anumite dorințe mânate de grupuri de interese care sub nicio formă nu au făcut bine municipiului nostru.
Trăiesc în Timișoara de peste 55 de ani și mi se rupe sufletul când văd astăzi alte orașe din România cum înfloresc sub ochii noștri și orașul nostru, orașul florilor, oraș recunoscut odinioară ca o perlă a vestului României și a întregului Banat și a întregii țări, unde oamenii veneau cu plăcere ca să povestească despre minunatele clipe petrecute împreună la Timișoara a ajuns astăzi să fie întrecut de alte orașe. (…) Acesta este gândul, scopul, dorința noastră pe care cu toții suntem dispuși prin orice fel de mijloace să o ducem la finalizare. Crearea unui climat sănătos, curat în orașul nostru”, a declarat Adrian Pau imediat după depunerea candidaturii, de la un pupitru instalat pe trotuarul din fața Primăriei Timișoara.
Lista candidaților pentru CL Timișoara are 34 de nume. Marius Craina o deschide, urmat, pe locul doi, de Roxana Iliescu, fost vicepreședinte al CJ Timiș din partea PMP, iar pe trei de Adam Crăciunescu, fost membru PSD, director Romsilva, Daniela Radu, Ciprian Chihaia, Carmen Ioana, Vasile Moruș, Mircea Manole, Nicolae Popa, Maria Bugin, Olivera Dumitrescu, Vasile Cazacu, Petrică Goșa, Liviu Georgescu, Valeriu Mutaf, Călin Ignat, Camelia Daju, Nicolae Ionescu, Chirilă, Sorin Fluierașu, Gheorghe Ciobanu, Ciprian Ianoș, Elisabeta Memeti, Melinda Duciag, Edmund Dandoți, Carmen Silaghi, Adriana Trandafir, Ileana Pupca, Cristina Serbescu, Vicențiu Orban și Radu Ionuț Neamțu.
Campania electorală pentru alegerile locale din această toamnă debutează în 28 august.