Atletul de la CSM – Universitatea Reşiţa a reprezentat municipiul de pe Bârzava şi judeţul Caraş-Severin la Jocurile Olimpice de anul acesta de la Londra. Dacă în urmă cu patru ani a ratat prezenţa la Beijing, de data aceasta, Marius a strâns din dinţi, a trecut peste toate greutăţile, deloc puţine, şi a participat la competiţia supremă, unde a stabilit noul record al României în proba de 50 km marş.
Cu aproximativ 40 de medalii în palmares, campion al României la 50 km marş şi singurul produs sută la sută al judeţului care a participat la Jocurile Olimpice de anul acesta, Marius Cocioran este unul dintre sportivii care ne dau motive de mândrie. A jucat mai întâi fotbal, la juniorii Gloriei, şi viteza îl recomanda ca pe un mijlocaş de bandă de succes. „Am avut ghinion, mi-am rupt mâna şi am lipsit o perioadă de la antrenamente. După ce am renunţat la gips, nu m-am mai întors la fotbal. Mi-a părut rău după o vreme că am renunţat, dar altfel nu m-aş fi apucat de atletism”, povesteşte campionul României.
A jucat fotbal
Cocio, aşa cum îi spun antrenorii Iosif şi Octavian Măzăran sau colegii de club, a păşit pe stadionul de atletism în 1996, la sugestia lui Adrian Negru, care a devenit şi cel mai bun prieten al lui. A început aletismul cu antrenorul Ştefan Nagy, se pregătea pentru probele de viteză şi nu era foarte convins că acolo e locul lui. I s-a recomandat să schimbe proba, să treacă la marş. „Marşul nu-mi plăcea nici atât, dar am încercat. După numai câteva zile, am fost preluat de domnul Samson Bogdan, care m-a antrenat până în 2002, an din care mă pregătesc cu Tavi şi cu Iosif Măzăran”, spune Marius.
Modelar la UCMR
A confirmat pentru prima dată în 1999, când a câştigat medalia de aur cu echipa de juniori I, alături de Hogea, Negru şi Laţcu. Marius a făcut sacrifii uriaşe şi tocmai de asta se bucură de aprecierea celor care ştiu prin câte a trecut până să ajungă la Londra. În 2002 s-a angajat la UCMR, pentru că atletismul nu-i asigura existenţa lui şi celor trei fraţi ai săi. “Nu mă puteam întreţine şi nu am avut de ales. Lucram opt ore pe zi, apoi alergam vreo 25 de kilometri la antrenament. A fost o perioadă grea, în care am fost tentat chiar să abandonez cariera sportivă, dar am reuşit să depăşesc perioada critică şi să obţin din nou rezultate importante”, a povestit campionul României. În tot acest timp a urmat cursurile a două facultăţi, la Universitatea Eftimie Murgu, pentru că se gândeşte şi la viitor.
Record la Olimpiadă
Londra 2012 a reprezentat momentul de vârf al carierei reşiţeanului. A terminat pe locul 39, stabilind un nou record al României. “A fost o experienţă deosebită, sunt mulţumit că am stabilit un nou record naţional. Locul nu a fost extraordinar, dar s-a mers foarte tare, drept dovadă s-a stabilit un nou record olimpic. Atmosfera a fost extraordinară. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit”, a spus atletul care împlineşte în iulie 2013 30 de ani.
Îşi pune pirostriile!
În momentul de faţă, Marius Cocioran se află pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă. “Îi mulțumesc viitoarei mele soții că este alături de mine. M-a sprijinit întotdeauna și a înțeles efortul pe care eu îl depun ca să obțin performanță în cariera mea de sportiv”, a mai spus atletul de la CSM – Universitatea Reşiţa, care parcurge într-o lună peste 1.000 de kilometri. Casă de piatră şi la cât mai multe succese!
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157631556226514″]