Marilen Pirtea, la 33 de ani de la Revoluție: Nu există nimic mai presus de libertate!

Deputatul liberal de Timiș Marilen Pirtea transmite câteva gânduri tinerilor, noi generații, cea de după Revoluție, la 33 de ani de la ziua în care Timișoara devenea primul oraș din România liber de comunism. „E mai ales Revoluția celor născuți după 1989; ei au avut șansa de a se ivi într-o lume liberă”, a spus parlamentarul liberal. 

„Multă vreme, în discursurile noastre, când avântat-patetice și când lucid-interogative, am crezut că a fost doar revoluția noastră, a celor care am participat direct la ea ori i-am fost martori. În realitate, e mai ales Revoluția celor născuți după 1989. Ei au avut șansa de a se ivi într-o lume liberă, cu toate beneficiile democrației, o lume în care până și cuvintele par să se lege mai firesc. Poate că, odată cu trecerea timpului, evenimentele de atunci, care ne-au deschis calea spre libertate și Europa, spre lumea occidentală în general, s-au estompat din memoria colectivă. Dar poate că ele s-au metamorfozat într-o realitate pentru care noi, cei deja maturi, nu suntem încă pregătiți să o înțelegem în toată complexitatea ei.”, a transmis Marilen Pirtea, printr-un comunicat de presă.

Parlamentarul aduce, în context, în discuție tema aderării României la spațiul Schengen. Educația, spune el, „e soluția la problemele trecute, la cele existente și chiar la cele care nu s-au ivit încă.”

„Sigur că devine exasperant să trebuiască să explicăm la nesfârșit că nu suntem «mâncătorii de lebede» de la Viena și că drumul emigranților din nefericitele țări din Orient nu trece decât cu rarisime excepții pe la noi. Și, în fond, problemele vehiculate astăzi în chestiunea emigrației au fost create de țări aflate în interiorul zonei Schengen, nu în afara ei. Se pare însă că nu noi suntem singurii care au datoria să renunțe la mentalități vechi. Cu atât mai mult cu cât ele sunt păguboase pentru toate taberele. În chestiuni atât de sensibile ar trebui consultați mai degrabă oamenii de afaceri și șoferii de tiruri, nu politicienii demagogi care-și imaginează că printr-un vot cinic își asigură simpatia electoratului. Dar se vede că și în acest domeniu lipsește experiența: în fond, spațiul Schengen e doar cu patru ani mai bătrân decât democrația din România! Avem toată răbdarea, dar și speranța că cei aflați în interiorul granițelor Schengen se vor maturiza măcar cu jumătate din viteza cu care am deprins noi uneltele democrației.”, a explicat Marilen Pirtea.

Între alte miracole ale lui Decembrie 1989, a continuat parlamentarul, e și acela „de a ne fi înzestrat cu o hartă minuțioasă și ademenitoare: lecția acelor zile de eroism poate fi sintetizată astfel: nu există nimic mai presus de libertate. Sunt lucruri pe care le trăim în fiecare zi, dar la care e bine să reflectăm, conștienți că ne jucăm nu propria noastră soartă, ci și a celor care vin după noi.”

„Ecourile Revoluției din 1989 continuă să palpite în fiecare faptă nobilă a oricăruia dintre noi.  E o imagine luminoasă, în care vizionarismul acelor zile a avut șansa de a fi transpus în practică — adică în democrație și libertate. Această lecție e, într-un context global exploziv, mai actuală ca oricând. Nu-mi doresc altceva mai fierbinte decât ca noi toți, participanți și martori, urmași și adepți ai învățăturilor acelor zile miraculoase, să ne ridicăm la înălțimea ei.”, a concluzionat Pirtea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/