Transportul verde se dezvoltă în Timiș cu bani din PNRR

pista biciclete

Mai multe comune și două orașe din Timiș au depus proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde pe componenta aferentă a PNRR. Primele contracte au fost semnate de ministrul de resort.

Vor primi finanțare pentru realizarea de piste de biciclete moderne comunele Secaș, Saravale, Ghizela, Valcani și Periam. Fiecare localitate va primi bani nerambursabili în sumă de 1,476 milioane de lei din totalul fiecărui proiectului în valoare de 1,757 de milioane de lei.

Orașele Buziaș și Gătaia vor cumpăra microbuze electrice, tot cu fonduri PNRR.

„Vom avea două microbuze electrice la Buziaș. Acestora li se mai adaugă încă unul, care este destinat localității Nițchidorf. Valoarea microbuzelor este de 5,5 milioane de lei, ele fiind achiziționate prin PNRR. Mă bucur că am putut concretiza acest proiect care va contribui la un trafic mai ecologic și mai spre binele locuitorilor”, a spus primarul orașului, Sorin Munteanu.

„Prin această investiție se va asigura transportul public din satele Șemlacu Mare, Șemlacu Mic, Butin, Percosova și Sculia spre Gătaia prin achiziționarea de microbuze electrice nepoluante. Finanțarea este asigurată prin PNRR”, a spus edilul șef din Gătaia, Raul Cozarov.

Ministerul Dezvoltării a semnat deja 30 de contracte de finanțare pentru proiecte privind transportul ecologic.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Prin componenta C10 – Fondul Local din PNRR, ministrul Dezvoltării a semnat și 30 de contracte, în valoare de 127.510.194,79 lei, cu 30 autorități locale, pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență se poate finanța construirea a 3.000 de kilometric de piste sau trasee de biciclete în toată țara.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/