Marile bucurii ale anului sportiv 2015 în Caraș-Severin

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Express de Banat vă prezintă momentele sportive remarcabile ale anului 2015 în județul Caraș-Severin. Momente care au adus bucurie iubitorilor sportului și faimă acestui colț de țară.

Fără îndoială, cea mai mare performanță a anului trecut este calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro a atletului Marius Iulian Cocioran, care va participa astfel pentru a doua oară consecutiv la competiția supremă, după Londra 2012. La Cupa Europei de marș de la Murcia (Spania), din 17 mai 2015, Marius Cocioran a stabilit și un nou record național în proba de 50 km marș, cu timpul de trei ore, 55 de minute și 59 de secunde. Rezultatul realizat de sportivul legitimat la CSM-CSU Reșița i-a asigurat acestuia prezența la Jocurile Olimpice de la Rio din acest an, precum și prima poziție în Top Sport Caraș-Severin 2015. Marius Cocioran este deocamdată singurul sportiv cărășean legitimat la un club din Caraș-Severin calificat la Jocurile Olimpice 2016.

Diana Mudrag
După trei ani de pauză, luptătoarea Diana Franț (fostă Mudrag) a revenit cu succes în competițiile naționale și internaționale. Eleva antrenorului emerit Adrian Dacica a redevenit campioană națională de senioare, chiar la prima competiție la care a participat în 2015, Campionatul național de la Cluj-Napoca, de unde s-a întors cu medalia de aur la categoria 75 kg. Reșițeanca și-a trecut apoi în palmares și alte rezultate notabile în competițiile internaționale, care au culminat cu locul I la Campionatul Mondial de lupte pe plajă. Aceste rezultate au propulsat-o pe primul loc în Top Sport Caraș-Severin 2015, la egalitate cu atletul Marius Cocioran. Și Diana Franț vizează prezența la Jocurile Olimpice de la Rio, iar prima parte a acestui an va fi decisivă în îndeplinirea obiectivului.

hc adrian petrea
Handbalul masculin reșițean a trecut prin momente grele și putea să devină amintire dacă Adrian Petrea și omul de afaceri Cristian Pătru nu aveau curajul să se avânte într-un proiect cărora cârcotașii nu le dădeau șanse mari de reușită. După desființarea HC Caraș-Severin, totul părea pierdut, însă apariția echipei de seniori HC Adrian Petrea Reșița a reaprins speranțele și imaginația fanilor. După numai un an de la înființare, echipa a reușit performanța promovării în Liga Națională, cu un parcurs fără înfrângere în Divizia A. Fără transferuri spectaculoase, dar făcute cu cap, în limita bugetului disponibil, HC Adrian Petrea a devenit o „nucă tare“ pentru granzii campionatului și a produs câteva surprize pe prima scenă a handbalului. Finalul anului 2015 a găsit echipa reșițeană pe poziția a patra în clasamentul Ligii Naționale și calificată în sferturile de finală ale Cupei României.

DSC_0952_00017
Caraș-Severinul este reprezentat în prima ligă și de echipa masculină Volei Club Caransebeș, ajunsă la al doilea sezon în Divizia A1. Voleibaliștii caransebeșeni pregătiți de Valentin Pereu au avut evoluții foarte bune în a doua jumătate a anului 2015, gugulanii anunțându-și clar intențiile de a face un sezon mult mai bun decât cel de debut pe prima scenă a voleiului masculin românesc. Sunt vizate locurile 1-4, ceea ce nu e imposibil de atins pentru gruparea din municipiul de pe Timiș și Sebeș, al cărei președinte este Cristian Stepanescu.

untitled design set 970x90 px

muncitorul resita
Muncitorul Reșița a repus județul Caraș-Severin pe harta futsalului românesc, după cinci ani de pauză. La prima participare în Liga I, echipa lui Viorel Lolea și Ion Roman a produs surpriza, calificându-se in extremis în play-off, deși nu i se dădeau șanse prea mari la începutul aventurii în futsal. Reșițenii au ajuns și în Final Four-ul Cupei României. Acum, Muncitorul Reșița este la al doilea sezon consecutiv pe prima scenă a futsalului din România, cu aceleași obiective îndrăznețe. Futsalul a strâns deseori la Sala Polivalentă mai mulți spectatori decât aducea Metalul în Valea Domanului, la meciurile din Liga a II-a. Toate cele trei echipe de primă ligă, HC Adrian Petrea (handbal masculin), Muncitorul Reșița (futsal) și Volei Club Caransebeș se regăsesc în clasamentul întocmit pe anul 2015 de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, la categoria „Echipe sportive“.

universitatea resita bronz
Clubul Sportiv Universitatea Reșița a încheiat o primă parte a proiectului pe termen mediu și lung de relansare a handbalului cu o medalie prețioasă la Junioare I. Practic, handbalistele pregătite de Cristian Busuioc au terminat junioratul cu o prezență pe podiumul național. Participarea la turneul final al Campionatului Național de Handbal al Junioarelor I, de la Cluj-Napoca, le-a adus reșițencelor o binemeritată medalie de bronz, într-o competiție în care talentata Adriana Voina a câștigat titlul de golgheter și a fost desemnată cea mai bună jucătoare. Universitatea Reșița continuă în acest sezon, 2015-2016, doar la nivelul senioarelor, în Divizia A, Seria B, unde are șanse să prindă chiar turneul de baraj pentru promovarea în Liga Națională.

Resita Locomotives
La prima prezență în Campionatul Național de Fotbal American, echipa Reșița Locomotives s-a clasat pe locul 5. Gruparea sportivă din municipiul de pe Bârzava, înființată de medicul stomatolog Raul Siladi, a dus până la capăt primul sezon din competiția internă. În sezonul 2015, Campionatul Național de Fotbal American a avut-o printre participante și pe Reșița Locomotives, repartizată în Conferința Nord-Vest, alături de Cluj Crusaders și Timișoara 89ers. Chiar dacă s-a aflat la debut, echipa reșițeană a reușit performanța de a nu termina ultima competiția în care au fost angrenate șase echipe. În meciul decisiv, Reșița Locomotives a învins pe Mureș Monsters, din Conferința Sud-Est, și s-a situat pe locul 5 în clasamentul final al Campionatului Național de Fotbal American, ediția 2015. Spectacolul va continua și în 2016.

Rămâi cu Express de Banat, pentru a afla și dezamăgirile din sportul cărășean!

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/