Marii dezvoltatori, arși la buzunare de Primăria Timișoara. Ce taxe vor fi majorate

Primăria Timișoara își propune să obțină mai mulți bani de la dezvoltatorii imobiliari. Astfel, trei taxe percepute pentru eliberarea documentațiilor cerute de aceștia, în domeniul urbanismului, vor fi majorate de anul viitor.

Primăria Timișoara pregătește modificări de taxe în domeniul urbanismului, de anul viitor. Astfel, Direcția de Urbanism din cadrul instituției va propune Consiliului Local Timișoara eliminarea taxei pentru eliberarea/prelungirea unei autorizații de construcție în regim de urgență, precum și ajustarea a cinci taxe percepute în acest moment pentru eliberarea documentațiilor cerute de dezvoltatorii imobiliari.

Vor fi introduse două taxe noi. Este vorba despre Taxa pentru activitățile de informare pentru studiile de oportunitate (care este propusă a fi în cuantum de 500 de lei) și Taxa pentru eliberarea Adeverinței privind reglementarea descrierii construcțiilor executate cu autorizație de construire și înscrise în cartea funciară și a regimului de înălțime al construcțiile înscrise în cartea funciară – doar pentru construcțiile pentru care s-a omis descrierea și înscrierea regimului de înălțime în cartea funciară la data intabulării acestora (propusă în cuantum de 400 de lei pentru eliberarea în regim normal)”, a informat Primăria Timișoara.

De asemenea, alte trei taxe existente deja vor fi majorate. Este vorba de taxa pentru eliberarea Avizului de oportunitate și a avizului Arhitectului Șef care se încasează de fiecare dată când se analizează dosarul, care va crește de la 200 la 500 de lei. Totodată, taxa pentru avizare PUZ/PUD și înaintarea documentațiilor PUZ/PUD în plenul Consiliului Local Timișoara va crește de la 500 la 700 de lei, iar taxa pentru eliberarea/prelungirea unui certificat de urbanism în regim de urgență va fi de 3.000 de lei, față de 1.000 de lei, în prezent.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Alte 15 taxe percepute de pentru eliberarea unor documentații de către Direcția de Urbanism vor rămâne neschimbate. De asemenea, va fi eliminată taxa pentru eliberarea/prelungirea unei autorizații de construcție în regim de urgență.

Aceste propuneri de majorări de taxe pe care le vom înainta CLT sunt aplicabile doar marilor dezvoltatori care derulează proiecte de milioane de euro. Taxe care comparativ cu valoarea investițiilor sunt foarte reduse. Vrem să descurajăm practica documentațiilor incomplete care duce la consum de timp și la generarea de întârzieri în emiterea actelor și să ne aplecăm mai mult asupra problemelor reale ale timișorenilor. Practic, am constatat că la fiecare dosar depus se solicită, în medie, o clarificare, completare sau modificare.  Prin schimbările pe care le-am făcut în ultimele luni în cadrul Direcției de Urbanism am reuși să simplificăm foarte multe proceduri și să eficientizăm munca acestei echipe, astfel că, în prezent, suntem la zi cu eliberarea Autorizațiilor de construcție. A fost un volum de muncă imens, după ce la începutul anului înregistram întârzieri în eliberarea acestor autorizații, mare parte din colegi fiind atunci în carantină, infectați cu Covid”, a declarat Arhitectul Șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan.

Propunerile făcute de Direcția de Urbanism vor fi dezbătute în viitoarea ședință de plen a Consiliului Local Timișoara și vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/