Maria Grapini i-a scris lui Jean-Claude Juncker. Scandalul privind indexarea alocațiilor pentru copii continuă

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Europarlamentarul Maria Grapini insistă pentru drepturile copiilor muncitorilor români din Austria. Umanista i-a scris în acest sens o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit unui comunicat de presă în care se relatează ce a transmis Grapini pe cale oficială.

După ce duminică Grapini a dat declarații destul de belicoase, prin care îl ataca și pe președintele Klaus Iohannis, luni, europarlamentarul a trimis o scrisoare oficială lui Juncker, cu privire la indexarea alocațiilor pentru copii, în funcție de costul vieții din statul membru în care aceștia își au reședința. Imediat cum a ajuns la Bruxelles, umanista a ținut să-i amintească liderului CE că cetățenii UE plătesc impozite și contribuții la sistemele naționale de protecție socială în același mod ca resortisanții naționali, ceea ce, din punct de vedere legal, înseamnă că au dreptul la aceleași prestații.

publicitate online in ziar Express de Banat

Grapini și-a sprijinit afirmațiile și pe răspunsurile primite până acum de la Comisia Europeană în chestiunea indexării alocațiilor și i-a transmis lui Juncker că românii sunt, în majoritate, pro-europeni. Comisia a transmis că regulamentele Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială stabilesc norme comune pentru plata prestațiilor familiale pentru lucrătorii angajați în alt stat membru, astfel că lucrătorii mobili au dreptul la aceleași alocații pentru copii ca lucrătorii locali, indiferent de locul de reședință al copiilor!

Grapini îl avertizeză pe Juncker că vin alegerile

Europarlamentarul i-a transmis lui Jean-Claude Juncker că și Danemarca intenționează să adopte măsuri similare. Grapini consideră inoportune politicile naționaliste, mai ales că în luna ma vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European. „Anul 2019 este unul electoral și cred că trebuie să fiți responsabili de orice mesaj pe care îl transmiteți prin măsurile pe care le luați! Gestul naționalist, sfidător și fără acoperire în reglemnetările europene din Austria va costa proiectul în sine al UE”, consideră timișoreanca.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Grapini i-a „arătat pisica” lui Juncker și a scris că nici firmele austriece nu ar „gusta” ca România să le mărească impozitele. „Dacă România ar introduce taxele și impozitele pentru multinaționale la nivleul țării de origine, știut fiind faptul că România are cele mai mici taxe și impozite, aș spune că e discriminare și ați interveni prompt, poate cu încă o rezoluție sau declararea infringementului pentru România”, a mai spus Grapini, în scrisoarea oficială.

Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, aceasta înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

CITEȘTE ȘI: Grapini îl atacă pe Iohannis pentru o lege adoptată în Austria! „Este incredibil, ilegal, imoral și discriminatoriu!“

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/