Alegerea Procurorului European o revoltă din nou pe Maria Grapini

Europarlamentarul Maria Grapini își exprimă din nou dezacordul față de modul în care va fi ales Procurorul European, după ce anterior a spus că nu e de acord cu eventualitatea ca Laura Codruța Kovesi să fie numită în această funcție. Timișoreanca a semnat o scrisoare oficială prin care se sancționează „demersurile subterane europene”, conform comunicatului de presă al politicianului umanist.

Concret, este vorba de o scrisoare semnată de zece europarlamentari ai României, toți din grupul S&D, care sancționează faptul că Procurorul European nu va mai fi votat de Parlamentul European. „Și eu, și colegii mei, semnatari ai documentului, solicităm un vot în Parlamentul European pentru alegerea Procurorului-Șef al viitorului Parchet European! Este o instituție care a fost votată de PE și este normal să existe co-decizie cu Consiliul, la desemnarea Procurorului! Nu înțeleg și nu accept schimbarea regulilor în timpul jocului! Nu înțeleg de ce PE este scos din joc, deși este instituția cea mai reprezentativă! Este un joc dublu! Instituțiile europene susțin oficial că nu trebuie să fie numiri politice la instituțiile juridice din statele membre, în schimb ele exact asta fac! Nu se votează în Comisia de specialitate (LIBE) și nu se votează în Parlament! După ce criteriu, de ce?”, se întreabă Grapini.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

Politicianul umanist e de părere că numirea Procurorului European ar putea duce la situații periculoase. „Avem niște reguli clare, naționale și europene, vorbim despre politică de nivel înalt, vorbim despre un proiect european serios care NU ar trebui să permită jocuri politicianiste periculoase! Susțin votul în Parlamentul European pentru alegerea viitorului Procuror European!”, a mai spus timișoreanca.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/