Președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, atrage atenția asupra scăderii puterii de cumpărare și a impactului inflației asupra salariaților. În același timp, social-democratul consideră că „respectarea muncii trebuie să devină prioritate națională”.
Silviu Hurduzeu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, în care atrage atenția asupra degradării percepției față de muncă și asupra dificultăților economice resimțite de populație.
„Într-o lume în care prea des se promovează iluzia «scurtăturilor» și ideea toxică potrivit căreia munca onestă ar fi doar pentru «fraieri», cred cu tărie că încurajarea și respectarea muncii trebuie să redevină priorități naționale”, spune social-democratul.
Referindu-se la situația economică a țării, liderul PSD Caraș-Severin subliniază că scăderea puterii de cumpărare și inflația ridicată, estimată la circa 10%, afectează în mod direct salariații, considerând că este nevoie „de un echilibru just între capital și cei care muncesc, lucru care nu prea se întâmplă”.
„Este și acesta unul dintre motivele pentru care cred că PSD trebuie să revină la valorile și principiile pe care le-a asumat, pentru că nimeni altcineva n-o va face în locul nostru câtă vreme toți ceilalți se definesc a fi de dreapta”, este de părere social-democratul.
În finalul mesajului, Silviu Hurduzeu își exprimă recunoștința față de cei care muncesc zi de zi: „De 1 Mai, vreau să îmi exprim recunoștința profundă față de toți cei care muncesc zi de zi cu onestitate. Mă înclin în fața profesorilor, medicilor, polițiștilor, constructorilor, oamenilor din mediul privat și a celor din infrastructura critică. Am o apreciere specială pentru cei care astăzi sunt la datorie în timp ce alții se bucură de ziua liberă. Ei sunt cei care țin România în picioare”.