Marele Poet, sărbătorit în online de elevii Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oraviţa

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Chiar dacă pandemia a făcut ca oamenii să se concentreze pe un set de reguli de sănătate, este important să nu uităm de sănătatea spirituală, la fel de necesară, una din componentele acesteia fiind dată de segmentul cultural. Cum ziua Marelui Poet reprezintă pentru poporul român o împletire a speranțelor, aspirațiilor și idealurilor, ea va fi celebrată fără doar și poate inclusiv în vremuri atipice.

Ținând cont de faptul că orașul de pe Valea Carașului s-a bucurat de prezența marelui geniul creator, acest privilegiu face ca, an de an, celebrarea zilei de naștere a lui Mihai Eminescu să reprezinte o prioritate și o responsabilitate în același timp. Ca atare, iată cum vor marca elevii liceului Teoretic „General Dragalina” cei 171 de ani de la nașterea „Luceafărului” poeziei românești:

„Deși anul acesta nu ne putem întâlni în numele Marelui Poet, așa cum o făceam anual, comemorându-l cum se cuvine, ca instituție de învățământ nu putem trece peste ziua de 15 ianuarie fără a ne aminti de Luceafărul poeziei românești. Astfel, elevii Liceului Teoretic «General Dragalina» din Oravița vor marca, prin activități specifice organizate în mediul online în cadrul orelor de Limba și literatura română, Ziua Culturii Naționale în anul 2021. Ca profesor de Limba și literatura română, vineri, 15 ianuarie, împreună cu elevii clasei a XI-a Filologie, vom organiza online un moment poetic eminescian în cadrul căruia se vor recita cele mai frumoase versuri semnate de Mihai Eminescu. Elevii au creat un filmuleț în care se recită versurile tabloului ale capodoperei «Luceafărul», vocile lirice aparținând filologilor din clasa a XI-a. De asemenea, participăm la evenimentul organizat la nivel județean de Biblioteca «Paul Iorgovici» și Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, evenimentul «Citim Eminescu», cu o înregistrare în care o elevă dragalineză recită din opera marelui poet. Toate acestea reprezintă dovada că, la Dragalina, chiar și în mediul online, ne străduim să-i determinăm pe copiii noștri să respecte și să aprecieze valorile culturii naționale, ziua poetului nepereche fiind un astfel de prilej”, a detaliat, pentru expressdebaanat.ro, Alideia Țepeneu, managerul unității de învățământ din orașul Oravița.

Muzeul TM

YouTube video

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/