Consilierii județeni, indiferent de culoarea politică, să îl ajute pe Romeo Dunca în demersurile sale. Aceasta a fost rugămintea adresată astăzi de Marcel Vela, cel care a participat prin sistem de videoconferință la ceremonia de învestire a lui Romeo Dunca în funcția de președinte al Consiliului Județean.
Premiera din Consiliul Județean, aceea de a avea un președinte din partea Partidului Național Liberal și o majoritate, l-a făcut pe președintele filialei cărășene să se arate convins că de acum vor veni și veștile bune pentru județ. „În ultimii 30 de ani, Caraș-Severin a fost codaș la lucrurile bune și fruntaș la cele proaste. Romeo Dunca, ca președinte, este garanția că viitorii 4 ani vor fi de bun augur pentru Banatul de Munte. Vă rog pe toți consilierii județeni, indiferent de culoarea politică, să-l ajutați în demersurile sale. Aveți tot suportul Guvernului și toate motivele electorale și democratice transmise prin mesajul votului din 27 septembrie de cetățeni ca să faceți o echipă și să readucem Caraș-Severinul unde îi este locul. Vă felicit și vă asigur de tot suportul meu ca ministru. Sunt convins că suntem pe drumul cel bun”, a transmis Marcel Vela.
Totuși, actualul ministru de Interne nu a uitat momentul de acum 4 ani, moment în care a fost la un pas să preia el însuți frâiele Consiliului Județean. Astăzi le mulțumește însă celor care l-au trădat și care au râs în 2016 de eșecul său.
„Nu pot să nu-mi aduc aminte de ce s-a întâmplat în urmă cu 4 ani în această sală, când unii colegi de la alte partide jubilau, se distrau sau comentau. Vizavi de alegerile pentru funcția de președinte al CJ, când celebrul Lala număra voturile, când Bona arăta votul și aleșii se distrau pe seama PNL. Vă mulțumesc pentru ce ați făcut acum 4 ani, dacă nu făceați acest lucru, eu nu eram acum aici, ministru, să ajut județul și pe Romeo Dunca prin această postură prin care putem schimba lumea. O să vedeți că nu peste multă vreme vom scoate în valoare splendoarea munților Semenic, așa cum am ajutat și Anina recent și toate localitățile din județ, indiferent de culoarea politică a primarilor. Nu am resentimente față de niciun coleg de la celelalte partide, orice necaz face parte din experiența vieții”, a mai spus Marcel Vela.