Marcel Ciolacu: Caraș-Severinul merită ceva mai bun decât Romeo Dunca!

marcel ciolacu

Președintele PSD îl trimite pe Romeo Dunca la afacerile lui, în administrația publică nereușind performanțele obținute în business!

Marcel Ciolacu a remarcat cu ocazia prezenței la conferința județeană de alegeri PSD Caraș-Severin un spirit de echipă care i-a lipsit lui Silviu Hurduzeu în 2020, când a pierdut șefia Consiliului Județean în fața liberalului Romeo Dunca, aflat atunci la început de aventură politică. Liderul social-democrat anticipează revenirea lui Silviu Hurduzeu în cea mai importantă funcție din județ. Se bazează în primul rând pe forța unui PSD reunit în Caraș-Severin, dar în egală măsură și pe ceea ce a făcut sau n-a făcut Dunca în acest mandat.

„Sunt ferm convins că în acest moment organizația este pe drumul corect. Silviu a reușit, într-o perioadă foarte scurtă, să coaguleze pe toată lumea și în acest moment toți trag în aceeași direcție. Cred că aceasta este cheia succesului. S-a terminat, e liniște în vestiare la Caraș-Severin, cu alte cuvinte, va veni și performanța mult așteptată după neperformanța președintelui Consiliului Județean. Sunt ferm convins că meritați ceva mai bun și mult mai aplicat decât ce reprezentare aveți acum la Consiliul Județean!”, a comentat Marcel Ciolacu, președintele PSD, viitorul premier al României.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/