Maratonul vaccinării s-a încheiat la Reșița! Imunizarea continuă însă doar cu buletinul!

Puțin peste 890 de persoane au fost vaccinate cu ocazia acțiunii-maraton organizată de Primăria Reșița, în colaborare cu Instituția Prefectului Caraș-Severin și Direcția Județeană de Sănătate Publică, la sfârșitul săptămânii trecute.

895 de persoane s-au imunizat în ultimele trei zile, în cadrul centrului de vaccinare amenajat în incinta Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” din Reșița, dintre care 858 cu serul Pfizer și 37 cu Astra Zeneca, potrivit informațiilor oferite de organizatori. „Sunt foarte mulțumită de rezultatul acestei campanii! Consider că reșițenii au dat dovadă de implicare, de forță, și, oarecum, de respect față de semenii lor, pentru că, la urma urmei, campania aceasta s-a bazat pe grija față de sănătatea proprie, dar și față de sănătatea celor din jur. Doresc, pe această cale, să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, în primul rând personalului din centrul de vaccinare și voluntarilor, mass-mediei pentru promovarea evenimentului, precum și instituțiilor partenere. (…) La Reșița continuă campania de vaccinare. Se vaccinează zilnic, între orele 8.00 și 20.00, la toate cele trei centre de vaccinare, fără programare, în limita dozelor disponibile din centre”, a precizat viceprimarul Reșiței, Mădălina Chiosa.

Din numărul total al vaccinaților, în jur de 100 au fost tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, precizează organizatorii. Aceștia au venit însoțiți de părinți sau tutorele legal, care au semnat acordul de vaccinare. Au ales să se imunizeze la Reșița, cu ocazia acestui maraton, și aproximativ 100 de cetățeni români, stabiliți de câțiva ani în afara țării. „Am fost plăcut surprinși să constatăm că tinerii au răspuns pozitiv chemării noastre. În jur de 100 de adolescenți s-au vaccinat în weekend și cam tot atâtea persoane venite din afara țării. Este vorba despre români stabiliți în alte state ale Uniunii Europene, precum Germania, Austria și Italia, care și-au dorit să se vaccineze și care nu au avut posibilitatea să facă acest lucru până în prezent în țările în care lucrează”, a explicat Mădălina Morărescu, coordonatorul centrului de vaccinare de la Școala „Mihai Peia”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/