Maraton cultural între Timișoara și Germania

Piata Unirii din Timisoara

O serie de schimburi culturale și diplomatice între Timișoara și Germania vor avea loc în această lună, în contextul Capitalei Europene a Culturii.

Primăria Timișoara informează că, în luna septembrie, între Timișoara și Germania se vor desfășura o serie de schimburi culturale și diplomatice, în contextul Capitalei Europene a Culturii.

Primul eveniment va avea loc vineri, 8 septembrie. Mai precis, Dominic Fritz îl va primi pe primarul orașului Ulm, Martin Bendel, însoțit de o numeroasă delegație de politicieni locali și de specialiști din aparatul Primăriei Ulm. Vizita partenerilor germani va dura până în data de 11 septembrie și în program sunt cuprinse obiective și evenimente din cadrul Capitalei Culturale.

Reamintim faptul că orașul Ulm este un important centru al șvabilor bănățeni în landul Baden-Württemberg. În luna iunie a acestui an au organizat la Timișoara, Zilele Șvabilor Bănățeni la care au participat peste 1.000 de etnici germani”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, în a doua parte a lunii septembrie, va avea loc un maraton cultural între Timișoara și Germania, parte a susținerii financiare pe care Germania a acordat-o programului Capitalei Europene a Culturii. Mai precis, Ministerul Federal al Culturii din Germania finanțează cu 360.000 de euro două concerte de mare amploare cu “Gurre-Lieder” de Schönberg, la Timișoara și Gera. Producția implică peste 350 de artiști de la Filarmonica Banatul, Opera Națională din Timișoara, Liceul de muzică „Ion Vidu„ Timișoara, Corul de copii Rutheneum Gera, Orchestra și corul Althenburg Gera Theater.

Astfel, primul spectacol va avea loc Gera în 22 septembrie. Urmează spectacolul de la Timișoara, în Parcul Rozelor, la data de 29 septembrie. Ambele reprezentații vor avea loc în prezența oficialităților de rang înalt din Germania: președintele Bundesrat-ului, Bodo Ramelow, la Gera, și vicepreședinta Bundestag-ului, Göring-Eckardt, la Timișoara. Primarul Dominic Fritz se va întâlni cu ambii oficiali germani.

Pentru Timișoara este foarte important să fie prezentă pe harta diplomatică a Europei. Suntem mândri de colaborarea noastră profundă și cu Ulm, și cu Gera. Anul Capitalei Culturale creează punți de colaborare între Timișoara și Germania și această deschidere a partenerilor germani față de Timișoara este o dovadă importantă de încredere în programul nostru de Capitală Culturală și sunt încrezător că va genera noi oportunități de colaborare și în anii următori”, a declarat primarul Dominic Fritz.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/