Maraton al vaccinării de Ziua Națională a României, la Timișoara

centru vaccinare

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara organizează în perioada 01 decembrie, ora 8 – 2 decembrie, ora 16, un nou maraton al vaccinării. Evenimentul are loc cu prilejul Zilei Naționale a României și se desfășoară la centrul de vaccinare organizat pe stadionul CFR din Timișoara. 

În cadrul maratonului sunt disponibile două fluxuri de vaccinare: 1 flux Pfizer și 1 flux Johnson&Johnson, cu posibilitatea suplimentării acestora la nevoie. Se pot vaccina toate persoanele din categoriile eligibile (peste 12 ani) pentru administrarea dozei 1, 2 și 3 (suplimentare) și a dozei de booster, conform instrucțiunilor CNCAV.

Programul de funcționare al centrului de vaccinare va fi extins pe durata maratonului, asigurându-se vaccinarea doritorilor împotriva COVID-19 pe toată perioada de desfășurare a acestuia.

De asemenea, Spitalul Militar continuă și campania de vaccinare în mediul rural, cu ajutorul echipelor mobile. În sprijinul acestora, în baza parteneriatului încheiat cu Universitatea de Vest din Timișoara acționează și o echipă de studenți și cadre didactice de la Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, care are misiunea de a informa și promova activitatea de vaccinare în mediul rural.

Maratonul este un proiect al Ministerul Apărării Naționale care se va desfășura în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/