UPDATE. Managerul Dena a demisionat! Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș rămâne la Terapie Intensivă!

Problemele Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș l-au copleșit pe managerul Octavian Dena care a anunțat astăzi, în jurul orei 12.00, la raportul de gardă, că-și dă demisia.

Dena, alături de primarul Felix Borcean, își propusese măsuri importante pentru redresarea unității medicale, care însă până în acest moment par să nu fi dat rezultatele scontate. Primarul municipiului a precizat pentru expressdebanat.ro că știa de ieri că Octavian Dena își dă demisia. „Am rămas surprins, îmi pare rău pentru că am dorit împreună redeschiderea ambulatoriului spitalului, dar și alte măsuri de echilibrare a bugetului spitalului. Nu știu ce să spun și nu doresc să mă pronunț în numele dumnealui”, ne-a declarat primarul Felix Borcean. Edilul ne-a mai precizat că, astăzi, va purta o discuție cu persoana pe care el o consideră capabilă să cârmuiască Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și, la ora 16.00, va convoca o conferință de presă pentru a oferi mai multe informații.

Octavian Dena a ocupat funcția de manager interimar, mandatul său fiind prelungit de către primar pentru a putea să-și ducă la bun sfârșit planul de redresare a spitalului. Cu toate astea, Dena nu a putut fi încadrat pe funcție decât interimar pentru că pe rolul instanței de judecată există un proces intentat de fostul manager, Mihaela Popovici, care reclamă că a fost demisă cu încălcarea legii.

UPDATE, ora 16.30

Adrian Cican este noul manager al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Acesta a fost până astăzi managerul spitalului de la Orșova. Contractul de management s-a consumat chiar astăzi, astfel că și-a pus deja semnătura pe noul angajament, de data aceasta oferit de primarul Felix Borcean, pentru unitatea spitlicească din Caransebeș. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/