Managerul celui mai mare spital din Caraș-Severin avertizează: „Sănătatea nu are culoare politică!”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De vineri-dimineață, cele două cadre medicale militare detașate la conducerea Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Reșița au început efectiv lucrul. Potrivit spuselor managerului Alina Stancovici, medicul Simina Dumitrache a vizitat aproape toate secțiile Staționarului I pentru a se pune la curent cu activitatea medicală, structura organizatorică și cu circuitele de specialitate existente.

„Este prematur să vă ofer o concluzie, deși este cert că experiența în domeniu a celor două cadre le-a permis o imagine clară. Sunt convinsă că, având conducere militară pe o secție atât de importantă cum este ATI-ul, acest lucru va fi benefic pentru aproape întreaga unitate sanitară, deoarece ATI este una dintre cele mai importante secții ale spitalului, fiind specialitatea care, prin mijloace farmacologice și tehnice specifice, asigură parte din funcționarea altor secții. Ea este indispensabilă oricărui spital.”, mărturisește managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Alina Stancovici ne asigură că cele două cadre medicale de factură militară au rigoarea și expertiza organizării mai multor secții medicale. „În esență, rigoarea nu poate dăuna câtuși de puțin, iar experiența unei conduceri militare nu poate prejudicia cu nimic spitalul. Dimpotrivă. Luni, la prima oră, acestea se vor întâlni în raportul de gardă al spitalului cu medicii și șefii de secții. Un lucru trebuie înțeles de toată lumea: sănătatea nu are culoare politică, ci este năzuința supremă a fiecăruia dintre noi. Verbul «a face» pentru domeniul medical, pentru sănătate, în general, este o datorie morală, sănătatea fiind baza tuturor virtuților sociale. Chiar dacă solicitarea mea privind instalarea unei conduceri militare interimare la nivelul ATI a stârnit unele animozități pe anumite «insulițe», nu am niciun regret, fiind convinsă că am făcut o alegere bună pentru noi toți și bazându-mă pe inteligența celor care văd partea pozitivă și constructivă a demersului. Va fi o experiență și pentru mine, pentru că tot ceea ce ne poate îmbogăți cunoștințele ori abilitățile reprezintă un câștig.”, este de părere Alina Stancovici.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Reamintim că managerul Spitalului Județean de Urgență a făcut demersuri la Ministerul Apărării Naționale pentru a detașa cadre medicale militare la conducerea Secției ATI, întrucât niciun medic din spitalul reșițean nu a vrut să conducă secția, după spusele Alinei Stancovici.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/