Managerul Călin Grozăvescu cere sprijinul Primăriei Caransebeș. Spitalul se află în impas major!

Odată cu plecarea lui Adrian Cican, Primăria Caransebeș și-a luat mâna de pe Spitalul Municipal de Urgență. Fondurile promise pentru achitarea utilităților întârzie să apară, iar managerul Călin Grozăvescu nu primește niciun răspuns la solicitările sale.

La Spitalul Municipal de Urgență a scăzut adresabilitatea, fiind spital suport COVID-19. La ora actuală, pentru ultimii 4 pacienți se așteaptă negativarea rezultatelor la coronavirus. În rest spitalul este gol, oamenilor le este frică să mai apeleze la unitatea medicală și în contextul în care ambulatoriul nu este dat în funcțiune există riscul unui blocaj financiar, spune medicul Călin Grozăvescu, managerul interimar al unității medicale:

Oamenilor le este frică de coronavirus, nu mai au încredere și nu avem nici policlinică. Degeabă spune Adrian Cican că ambulatoriul este gata pentru că nu este! Nu s-a mai lucrat deloc la ambulatoriu, mai este de lucru și trebuie și dotat pentru a avea posibilitatea să-l autorizăm sanitar” ne-a declarat Călin Grozăvescu.

Managerul interimar a mai menționat că nici de la Primăria Caransebeș nu s-au primit banii promiși pentru utilități și aprobați în Consiliul Local, fiind vorba de 300.000 de lei pe lună pentru plata facturilor, la gaz, apă și curent, adică 1,2 milioane de lei trimestru. Călin Grăzăvescu spune că a făcut 3 solicitări către Primărie, prin care cerea fondurile aprobate și urgentarea finalizării lucrărilor la ambulatoriu, însă nu a primit nicun răspuns.

Dacă de la 1 iunie Ministerul Sănătății nu va veni cu o schimbare legislatică noi și alte spitale din țară ca noi, care au fost desemnate suport COVID -19 și care vor fi scoase din această schemă pentru că nu mai sunt pacienți, vom fi în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților pentru că nu putem face încasă și să onorăm contractul semnat cu Casa de Asigurări de Sănătate”, a spun Călin Grozăvescu.

Managerul interimar a mai precizat că a cerut schimbarea structurii spitalului după ce fostul manager Adrian Cican a primit aprobarea sub forma gândită din perspectiva sa managerială:

Am cerut schimbarea structurii pe două paliere: din punctul meu de vedere, ca medic trebuie să existe secție de Oftalmologie pentru că nu lucrăm la fabrică, suntem spital de urgență și dacă ai o urgență medicală nu ai specialist pe oftalmologie și al doilea punct a fost revenirea în cadrul secției de Chirurgie a compartimentului chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, condus de medicul Singh Bhupinder, pentru că nu poate exista secție separată de chirurgie. Medicul specialist nu poate face față singur la un caz al unui pacient care rămâne internat, să zicem o lună de zile în spital. Acel pacient este supravegheat de mai multe cadre medicale, astfel că eu consider, fără nicio interpretare că nu poate fi independent acest compartiment ca și secție de sine stătătoare”, a mai adăugat managerul interimar Călin Grozăvescu.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/