Mama lui de covid!

Am cel puțin trei chestiuni la care vreau să mă refer în acest articol. Pentru a nu vă plictisi, încerc să le tratez cât mai succint și mai comprimat. Primul ar fi legat de (in)activitatea micilor restaurante. Prin Ordonanță Militară li s-a interzis activitatea timp de două luni. Bine, este stare de urgență, ne conformăm, bașca șomajul tehnic plătit de stat. Dar, după 15 mai, vine relaxarea. Și ăștia micii rămân pe dinafară, pentru că acest gen de activități nu vor fi redeschise. Se sistează șomajul tehnic plătit de stat. Păi, prietene, ajungem în sezonul teraselor, aer liber, curat, că tocmai s-a lepădat Pământul de noxe, de ce nu ne lași să începem activitatea? Ce faci cu sutele de mii de cetățeni angrenați în acest tip de activitate? Nu cred că acești oameni vor pomană, vor doar să fiți responsabili. I-ați închis, aveți grijă cumva de ei. Avem mai apoi chestiunea cu autonomia Ținutului Secuiesc. O mare gargară, propagandă și mai ales marotă a politicienilor ce scad în sondajele din România. Hai să fim serioși, oameni cu mintea limpede, chiar credeți că se poate întâmpla așa ceva? Chiar vă impresionează jocul perfid, lacrimogen de-a dreptul al unui ONG ce se intitulează UDMR? Ei șantajează atât Opoziția, cât și Puterea pentru a obține pentru staborii organizației funcții, privilegii și liber la stăpânirea maghiarimii. Cercetați și observați cu cât a crescut această gașcă nivelul de trai al celor din regiunea menționată. Pentru că, pentru ceilalți maghiari răspândiți în România, toate drepturile cetățenești sunt exact identice cu cele ale băștinașilor. Pe final, despre demiterea directorului de la Spitalului Orășenesc din Caransebeș. Spital desemnat suport pentru Covid-19. Spital ce, prin eforturile, ploconelile, degustările de viziki etc ale directorului Cican s-a ridicat la nivelul pretențiilor bătăliei ce o purtăm acum cu boala indusă de gulerele albe. Și, brusc, pentru un cineva care se știe bine cu promovarea, individul a devenit prea promovat. Așa că, harșt! Închei reiterând o chestiune care mă macină de mulți ani. Sper să mai trăiesc și să apuc acel om de stat care va pune interesele țării sale și ale poporului său mai presus de chiar existența sa.