Mama ei de şcoală!

explo 1000x200

Copilul meu a început gimnaziul. Trec peste cele emoţionale, cum că al meu copil a trecut într-o altă treaptă de şcolarizare, şi nu mă pot abţine să nu mă scandalizez. Mi-a venit supărarea de la o seară în care copilul m-a rugat să-i duc ghiozdanul la uşă, pregătit pentru a doua zi. Oameni buni, după ce am pus mâna pe el, m-am dus direct la cântar. Aproape şase kilograme! Pare puţin, dar încercaţi să ridicaţi şase kilograme şi, apoi, imaginaţi-vă că le duceţi în spate câteva sute de metri, poate un kilometru. Apoi, gândiţi cum ar face acest lucru un copil de 11 ani. Tone de maculatură, în era Internetului! Suntem nebuni? Başca faptul că noi, părinţii, nu şcoala, am plătit nişte dulapuri în care copiii să-şi ţină maculatura ce ar fi trebuit să mai scadă din kilogramele ghiozdanului. Aiurea, ghiozdanul, la fel de greu. Să nu mai spun de programă. Ăştia micii, de 11-12 ani, ar trebui să fie urmaşii lui Einstein, cel puţin Bohr.

Mă întreabă copilul când se poticneşte la teme. Orgoliul meu de absolvent de LMF, pe vremea lui Ceauşescu, mă bagă în tot felul de ecuaţii pe care le rezolv şi le prezint copilului, încercând să-l fac să înţeleagă. Mă trimite la plimbare, scurt: tata, noi avem altă metodă de rezolvare. Încerc alte metode, îl înnebunesc pe prietenul meu Dragoş, prof de mate şi constat că mi-a cam trecut vremea. Adică, astăzi doi plus doi nu mai fac pur şi simplu patru. Trebuie nişte segmente, nişte nu ştiu ce. Norocul meu este că nu ştiu ce face profa de mate a copilului, dar l-a convins să meargă la concursuri şi chiar îi place la orele de mate. Ce vreau să spun? Că ghiozdanul este înfiorător de greu pentru un copil de 11-12 ani şi că, după materia ce se predă, ăştia micii ar trebui să aibă deja precontracte cu platforma aia cu laseri de la Măgurele.