Majorări sau ajustări de tarife? „Retim” și „Meridian” cer mai mulți bani de la contribuabili

majorari tarif

Societățile „Retim” și „Meridian 22” cer mai mulți bani de la contribuabili pentru serviciile lor, lucru analizat în ședința de consiliu din ultima zi a lunii august, în care au fost adoptate două hotărâri. Prima a privit aprobarea tarifelor unice și a tarifelor distincte practicate de societatea Retim Ecologic Service SA, pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor în municipiul Lugoj.

Tarifele actualizate la Retim sunt următoarele. Pentru populația urbană, de la tariful actual de 12,10 lei/lună, s-a ajuns la 12,64 lei/ lună (rezidual, 9,03 lei și reciclabil, 3,61 lei). Pentru populația rurală, de la tariful actual, de 4,13 lei/lună, tariful nou a ajuns la 4,31 lei/lună (3,08 rezidual și 1,23 lei reciclabil). Pentru persoane juridice, de la 258,60 lei/tonă, tariful s-a majorat la 267,99 lei pe tonă.

Al doilea proiect supus votului consilierilor a fost cel privitor la ajustarea tarifelor practicate de „Meridian 22” la serviciul public de alimentare cu apă și canalizare.

Tarifele noi de la Meridian au crescut cu 8,90 %. Începând cu data de 1 septembrie 2021, tarifele practicate de Meridian 22 SA, societate aflată în insolvență, sunt de 4,01 lei pentru apă și 1,68 lei pentru canalizare și epurare (prețuri fără TVA).

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Spre deosebire de tarifele Retim, votate în unanimitate, cele ale Meridinaului au provocat dezbateri. În esență, administratorul societății, jr. Acvilian Belințan, a precizat că este vorba de ajustări de tarife, în timp ce consilierii Daniela Țepeș Paleu și Nicu Bădina au spus că e vorba despre majorări, care nu se justifică din punct de vedere al calității serviciilor prestate.

Privitor la acest subiect, primarul Buciu a adus o clarificare: „Vă spun sincer că noi am propus majorarea tarifului, nu ajustarea. Dar, pentru că Meridianul este deja pe profit, de trei luni, ANRSC-ul a refuzat majorarea. În schimb, ne-a dat dreptul de a ajusta tarifele la indicele prețului de consum din 2017 până azi, pentru că nu a mai fost ajustat prețul deloc. Deci, nu e o majorare, este doar o ajustare, pentru că ANRSC-ul a pus astfel problema: dacă ai profit, de ce să majorezi tariful? Ajustarea s-a făcut cu un indice de 8,9%. Mare, mic, nu-l stabilim noi, ci Institutul Național de Statistică”.

Amintim că, față de anul 2017, când avea 201 angajați, societatea „Meridian 22” mai are în prezent doar 97, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/