Majorarea facturilor plătite de timișoreni la căldură, în dezbatere publică

Primăria Timișoara anunță că organizează o dezbatere publică pe marginea proiectului de hotărâre care prevede triplarea facturilor la căldură și apă caldă. Edilul Dominic Fritz preciza că va propune, totuși, o dublare a prețurilor, pe motiv că majorările nu ar putea fi suportate de populație.

Timișorenii racordați la sistemul de termoficare al orașului sunt așteptați să participe luni, 01 noiembrie, de la ora 17.00, la o dezbatere publică pe marginea proiectului de hotărâre care prevede triplarea facturilor la căldură și apă caldă.

Acțiunea se va desfășura prin platforma online Zoom. Potrivit Primăriei Timișoara, pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la acest proiect, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau în format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până mâine, la ora 12.00.

Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 01 noiembrie, ora 12.00, intenția de participare și, totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online în vederea participării prin intermediul platformei online. Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de trei minute pentru fiecare participant”, a informat Primăria Timișoara.

Concret, potrivit proiectului de hotărâre, administrația Fritz vrea să crească prețul gigacaloriei de la 480 lei la 851 lei și să crească de 2,7 ori prețul la factură directă, plătită de timișoreni, de la 240 lei la 644 lei. Totodată, va scădea subvenția acordată de la bugetul local, de la 240 lei la 207 lei. Totuși, primarul Dominic Fritz a anunțat că va propune dublarea în loc de triplarea facturilor.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/