Mai puține cereri de încuviințare a arestării preventive, mai multe legi pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor

În cadrul unei ceremonii desfășurate în mare secret, parlamentarii de Caraș-Severin și-au primit certificatele doveditoare a alegerii lor ca deputați sau senatori. Din cei șapte au fost prezenți doar trei!

Valeria Schelean, Marcel Vela și Ion Spânu au reușit să ajungă la ceremonia din sala de ședințe a Consiliului Județean pentru a le fi înmânate certificatele respective. Ceilalți patru aleși ai cărășenilor fie nu au știut, fie nu au reușit să ajungă la întâlnirea cu reprezentanții Biroului Electoral Județean.

Astăzi este un moment important deoarece primim aceste certificate doveditoare pentru alegerile din 11 decembrie. Este un nou început care sperăm să fie de bun augur pentru România și pentru Caraș-Severin. Aceste alegeri au fost mai corecte ca cele din vară, sunt cu 5.000 mai puține voturi anulate decât în 5 iunie, procesul electoral a fost mai bine organizat, mai bine supravegheat și competitorii electorali mult mai corecți. Îi felicităm pe toți cei care vor reprezenta județul în Caraș-Severin în Parlamentul României, vreau să mulțumesc cetățenilor din Caraș-Severin, celor care ne-au votat, celor care nu ne-au votat și evident că am un gând bun și pentru cei care nu s-au prezentat la vot, care au avut motivele lor. Îmi doresc din tot sufletul ca la următoarele alegeri electorale să aibă o prezență mai bună, dar această prezență depinde de prestația noastră de parlamentari, de prestația celor din administrația publică la nivelul Consiliului Județean, primăriilor și consiliilor locale”, a declarat senatorul Marcel Vela.

Valeria Schelean, care va începe al doilea mandat în Camera Deputaților, și-ar dori în primul rând un parlament mai curat, să nu mai fie pusă în situația de a valida propuneri de arestări preventive. Îmi doresc ca acest nou parlament să reușească să recâștige încrederea cetățenilor în instituția Parlamentului. Din păcate, de prea multe ori în mandatul pe care l-am încheiat am fost convocați pentru a ne pronunța asupra unor cereri de încuviințare a unor măsuri preventive împotriva unor colegi parlamentari. Eu sper ca în acest mandat astfel de situații să fie mai rare, iar munca noastră în plen să fie mult mai mult orientată spre adoptarea unor legi care să îmbunătățească realmente viața cetățenilor. Mi-aș dori ca toți parlamentarii și toate partidele politice să aibă în vedere nevoile cetățeanului și votul pe care îl vor exprima în comisii și în plen să fie în interesul celor care i-au votat, să susținem proiectele legislative indiferent de culoarea politică a inițiatorului și, într-adevăr, la finalul mandatului să putem spune că am realizat mult mai mult pentru români decât s-a întâmplat în anii precedenți”, a afirmat deputatul PNL Valeria Schelean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/