Mai mulți medici la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Consilierii locali au aprobat noua organigramă

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Turcanu” Timişoara va avea o nouă organigramă. Consilierii locali au votat în plenul de vineri noul statut de funcții și noua organigramă, una care prevede mai multe angajări, pentru ca unitatea spitalicească să poată să funcționeze corespunzător.

Proiectul a trecut cu 20 de voturi pentru. Motivarea noii organigrame face referire la numărul mare de pacienți: „Având în vedere structura organizatorică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Turcanu” și numărul mare de pacienți care se prezintă în unitatea sanitară, pentru asigurarea continuității activității medicale se impune suplimentarea numărului de personal”, se arată în proiect. Pentru Unitatea de Primiri Urgențe s-a ținut cont de activitatea intensă a ultimilor doi ani.

Astfel, la UPU se va suplimenta structura cu șase medici specialiști de medicină de urgență, nouă asistenți medicali, trei registratori medicali, cinci infirmiere, patru îngrijitori curățenie ți cinci brancardieri. La unitatea sanitară cu paturi se vor angaja trei referenți cu studii superioare, iar suplimentări vor fi și la centrul de sănătate mintală cu un medic specialist, un logoped, un psihopedagog/psiholog, un asistent social,un instructor educațional, patru asistenți medicaie și două infirmiere.

La Unitatea de Transufizii sanguine se va suplimenta schema de personal cu un post de medic coordonator și cinci posturi de asistenți medicali. acest lucru se va întâmpla și la centrul Regional de Genetică, care are trei județe arondate, cu două posturi de medic de specialitate pe medicină genetică/medicină de laborator și două posturi de asistent medical. Noile reglementări privind timpul de muncă fac să fie nevoie și de opt posturi noi de asistenţi medicali.

Se va înființa și un Compartiment de Probleme Speciale, Infrastructură Critică Națională Documente Clasificate, Evidențe Militare și Protecția datelor cu caracter personal, pentru care e neovie de un post de inginer. De asemenea, se mai suplimentează un post de medic rezident la Secția Clinică ATI. Tot un post de asistent medical de specialitate va apărea și la Serviciul de Anatomie Patologică.

Sursă foto: ziarullumina.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/