Mai multe străzi din Anina, asfaltate până la finalul anului!

centura Resita

Vești bune pentru locuitorii din zona Celnic, după ce administrația locală a anunțat că lucrările de pe străzile Cerna, Colonia Roșie și Vasile Alecsandri vor fi finalizate în perioada imediat următoare. De altfel, alte tronsoane de drum urmează să intre în reparații, din această toamnă.

Se reiau lucrările pe străzile Vulturilor, Vulpilor și Colonia I din Anina, după o pauză îndelungată, timp în care șoferii au făcut slalom printre gropi. „Pentru aceste străzi am semnat contractul acum trei săptămâni, așteptăm să vină acum constructorul și să se apuce de treabă, să dea drumul la lucrare. Pe strada Vulturilor trebuie terminată rigola și turnat asfaltul, iar pe Vulpilor și Colonia I trebuie doar asfaltat. Am avut o firmă care a lucrat la ele, dar care a intrat în faliment acum vreo trei ani. Toate procedurile au durat cam trei ani, până acum două luni când au câștigat licitația, iar în urmă cu două săptămâni a venit firma și a semnat contractul. Așteptăm să se apuce de lucru. Au patru luni termen pentru finalizarea acestor străzi. ”, a declarat Daniel Danu, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Anina.

În schimb, au intrat în linie dreaptă lucrările din zona Celnic. Aici, pavarea străzilor Cerna, Vasile Alecsandri și Colonia Roșie sunt aproape gata.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/