15 persoane întoarse în comuna Socol din țări precum: Anglia, Austria și Suedia vor sta în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, ca măsură de prevenție, astfel încât să nu existe riscul de răspândire a noului virus. Nu se știe sigur dacă aceste persoane au contactat sau nu virusul, dar ele sunt obligate să anunțe DSP-ul dacă, în tot acest timp, prezintă simptome precum: febră, tuse, durere în gât.
„Să stea în izolare voluntară, să nu aibă contact cu alte persoane din jur. Le-am explicat că acest lucru ține de prevenție și de siguranța cetățenilor din comună. Unii sunt foarte înțelegători vizavi de acest aspect, alții mai puțin”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, primarul comunei cărășene, Olghița Ghiță.
Edilul-șef a subliniat că i-a înștiințat pe localnici cu privire la măsurile care se impun în vederea limitării răspândirii coronavirusului apelând atât la pliante, cât și la tehnologia modernă (site-ul primăriei), la nivel local constituindu-se un grup de voluntari în cazul în care anumiți cetățeni vor avea nevoie de ajutor (achiziționarea de produse alimentare, medicamente etc).
În cazul în care, zilele următoare, situația actuală s-ar putea înrăutăți, șeful administrației publice locale bănățene spune că nu are locații de carantinare pe raza UAT-ului, Socolul neavând pensiuni: „Nu avem locuri de cazare în comună, ori pentru carantină, fiecare persoană ar trebui să beneficieze de o cameră cu baie și ce mai e necesar”.
Referitor la activitatea primăriei Socol, programul de lucru cu publicul a fost redus la două ore pe zi, în intervalul 10.00-12.00: „La primărie, noi lucrăm normal, iar programul cu publicul l-am restricționat zilnic, în intervalul 10.00-12.00. Doar un ghișeu este deschis în curtea primăriei. Cei care lucrează cu publicul au măști, mănuși dezinfectanți”, a mai dat de înțeles Olghița Ghiță, edilul comunei Socol.