Aproximativ 7.000 de lei lunar! Aceasta este taxa aplicată pentru o persoană dependentă în cele două cămine aflate în subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin. La privat, costul este la jumătate!
În prezent, în județ există trei cămine publice și alte 7 private, totalizând 501 locuri (210 la stat și 291 la privat), din care sunt ocupate 426 (158 la stat și 268 la privat). Tarifele pentru persoanele care doresc să ocupe un loc în căminele pentru bătrâni din Caraș-Severin sunt imposibil de suportat pentru majoritatea dintre cei în nevoie. Și aici ne referim la taxele aplicate în instituțiile de stat, care sunt duble față de cele din mediul privat.
„Anul trecut a apărut o hotărâre de guvern care a stabilit aceste costuri de întreținere. Eu le-aș numi foarte mari! Pentru fiecare persoană dependentă din centrele publice trebuie să se plătească 7.041 de lei pe lună. Sunt costuri stabilite pentru toți furnizorii de servicii sociale, nu doar pentru cei de la stat. Dar privații au libertatea să își stabilească prețul în funcție de cum pot ei oferi servicii, noi verificându-i ca toate condițiile să fie oferite. Pentru publici, cel mai mare cost este cu personalul, iar pentru privați – încălzirea și apoi personalul.”, a explicat Elena Solomonesc, directorul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin.
Cele mai mari costuri sunt în cele două cămine administrate de Consiliul Județean Caraș-Severin: Căminul pentru Persoane Vârstnice Sacu și Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița. În ambele instituții, o persoană independentă va plăti în fiecare lună 3.633 de lei, una semidependentă va plăti 4.821 de lei lunar, în timp ce costul pentru o persoană dependentă este de 7.041 de lei/lună.
Diferență ca de la cer la pământ este la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bocșa, instituție care, deși este tot una de stat, fiind înființată în anul 2011 în subordinea Direcției de Asistență Socială Bocșa, aplică următoarele taxe: 2.250 de lei/lunar pentru persoanele independente, 2.350 de lei pentru cele semidependente și 2.500 de lei pentru persoanele care au nevoie de sprijin pentru toate activitățile.
Centrul Social „Sf. Iosif” Oravița, centru privat acreditat în anul 2014 și care aparține Bisericii Greco-Catolice Oravița, are o capacitate de 42 de locuri pentru care se aplică următoarele tarife: 2.200 de lei pentru persoanele independente, 2.500 de lei pentru cele semidependente și 2.900 de lei pentru persoanele dependente.
La Casa pentru Bătrâni „Sf. Treime” din Glimboca, ce aparține Fundației Așezământul Monahal Social Glimboca, există 60 de locuri, în prezent fiind ocupate 49 dintre ele. Aici, costurile sunt ceva mai ridicate, dar totuși departe de cele aplicate în căminele Consiliului Județean: 3.000 de lei pentru persoane independente, 3.500 de lei pentru cele semidependente și 4.500 de lei pentru bătrânii care nu se pot descurca singuri.
Centrul pentru Adulți și Bătrâni în dificultate cu cazare din Oţelu Roşu, care aparţine Fundaţiei Humanitas PRO DEO, are o capacitate de 45 de locuri, iar în prezent sunt ocupate 44 de locuri. Costurile aplicate: 2.500 de lei pentru bătrânii independenți, 3.000 de lei pentru cei semidependenți și 3.500 de lei pentru cei dependenți.
Tot Fundația Humanitas PRO DEO administrează și Căminul pentru Persoane Adulte și Vârstnice Anina, având o capacitate de 48 de locuri, din care, în prezent, sunt ocupate 43 de locuri. Aici tarifele sunt de 2.800 de lei lunar pentru persoanele independente, 3.200 pentru cele semidependente și 3.500 de lei pentru cele dependente.
Centrul Social „Simion și Ana” din Belobreșca este o unitate cu personalitate juridică aflată în administrarea Asociației Simeon și Ana. Are o capacitate de 28 de persoane, în prezent fiind ocupate toate locurile. Costurile sunt: 2.300 de lei/lună pentru persoanele independente, 2.700 de lei pentru cele semidependete și 3.000 de lei pentru bătrânii dependenți.
Aceeași asociație gestionează și Centrul Social „Simion și Ana” Radimna, cu o capacitate de 18 de locuri, care în prezent sunt ocupate. Tarifele sunt aceleași ca în cazul centrului din Belobreșca.
Ultimul, dar nu cel din urmă este Căminul pentru Persoane Vârstnice Țara Almăjului cu sediul în Bozovici, aflat în administrarea Așezământului Monahal Social Țara Almăjului. Are o capacitate de 50 locuri, iar în prezent sunt ocupate toate. Aici taxele sunt: 2.100 de lei lunar pentru persoanele independente, 2.400 de lei pentru cele semidependente și 2.800 de lei pentru bătrânii dependenți.
Un alt cămin privat prinde contur la Reșița. Acesta va funcționa în fostul Hotel Dușan și Fiul și va pune la dispoziție 100 de locuri.
„Ne dorim să crească numărul furnizorilor și al centrelor. Chiar dacă sunt locuri libere, cele mai multe la căminele furnizorilor publici, sunt persoane care ori nu-și permit să plătească taxele, ori nu-și pot întocmi toate documentele necesare pentru primirea în centrele publice, care sunt foarte multe și ca să le poată finaliza ar trebui să beneficieze de sprijinul cuiva care să-i ia cu mașina, să-i ducă la medicii specialiști, să le facă analizele, RMN-uri, radiografii. Ori oamenii care trebuie să ajungă în căminele pentru persoane vârstnice de regulă nu au pe nimeni, sunt dependente sau semidependente care greu pot desfășura toate aceste activități. Ne dorim să fie cât mai multe servicii că atunci vor putea și oamenii să aleagă.”, spune Elena Solomonesc