Primarul Timișoarei vrea să rezolve o parte dintre marile probleme ale cartierului Kuncz, una dintre cele mai urâte zone ale orașului. Robu și-a adus aminte de ce a văzut acolo în 2008, când candida pentru funcția de senator și spune că acum, în 2019, va începe să facă lucruri și pentru cei care locuiesc în partea de est a capitalei Banatului.
Deși este primar al Timișoarei din 2012, Nicolae Robu spune că a mai trecut, din 2008, doar de două ori prin Kuncz. „Am fost acolo în toamna lui 2008, când eram în campanie electorală pentru Parlamentul României. E același lucru ca și atunci. Eu nu sunt un tip ipocrit, nu mă duc toată ziua acolo. Am altceva… Am mai fost de două ori de atunci, dar în 2008, am explorat tot cartierul. Oamenii mi-au relatat că nu s-a schimbat nimic acolo. Nici noi nu am avut intervenții majore. Acolo sunt o mulțime de probleme. Dar acum le vom avea”, a spus edillul, cu precizarea că unele investiții vor fi făcute din fonduri europene, altele din fonduri locale și altele pe finanțare GAL.
Un prim pas va fi desființarea unor grădini ale locuitorilor făcute pe terenul domeniului public, pentru a face loc unor terenuri de sport și alei cu băncuțe. „De săptămâna viitoare, Poliția Locală va merge în zonă și va cere celor care și-au înprejmuit terenul, oameni care și-au făcut grădini pe domeniul public, să desființeze gardurile. Vor primi un termen de câteva zile, după care se va intra cu buldozerele și va fi ras tot. Vreau să facem amenajări frumoase, un spațiu de recreere cu terenuri de sport, alei, bănci”, a mai explicat Robu.
Cartierul Kuncz a apărut în 1921, după ce proprietarul unei fabrici de cărămidă, Karl Kuncz, le-a permis celor de etnie romă să își ridice case pe teren, fără să fie proprietari. Patronul a făcut asta pentru a avea angajați. Fabrica s-a închis în 1945, dar cei care lucrau acolo au continuat să trăiască în casele ridicate.
Sursa foto: renasterea.ro