Mai așteaptă! Modernul cartier Militari nu are încă asfalt pe toate străzile, iar cel pus e acoperit de bălți la fiecare ploaie

Continuarea asfaltării drumurilor din cartierul de case ridicat pe locul fostei unități militare de infanterie de pe strada Timișoarei ar putea fi cuprinsă în planul de lucrări municipale din acest an, fiind poate singurul proiect ce s-ar mai putea realiza anul acesta, după ce Primăria a primit oficial și terenul de 8.000 de mp de la intrarea în cartier.

Banii alocați inițial în buget au fost redirecționați în ultimele luni pentru alte nevoi, în contextul situației legate de pandemia actuală și ar putea fi prevăzuți la viitoarea rectificare de buget.

„Pentru continuarea asfaltărilor în cartierul Militari avem proiectul, mai trebuie alocați banii, care pot fi cuprinși la rectificarea de luna viitoare și apoi pot fi demarate licitațiile. În anii trecuți au fost asfaltate cinci străzi și s-au amenajat mai multe locuri de parcare. În cadrul proiectului pe care-l avem mai sunt prevăzute pentru asfaltare patru străzi.”, a explicat Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.

Guvernul României a aprobat în 10 iunie transmiterea din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Municipiului Lugoj a unei părți din imobilul 1252. Mai exact, Primăria a primit de la Armată un fost dormitor militar cu trei etaje și alte clădiri în vecinătate. În următorii cinci ani blocul-dormitor va trebui transformat în 64 de apartamente, 30 urmând să fie predate pentru lucrătorii din Armată. Pe același teren primit de la Armată se mai promite ridicarea a încă 150 de apartamente prin programul de stat ANL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/