Faptul că a ascuns pasiunea pentru tablouri şi opere de artă i-a adus fostului judecător Nicușor Maldea şi acuzaţia de spălare de bani în dosarul de crimă organizată în care e anchetat pentru fapte de corupție!
Avându-se în vedere că judecătorii sunt investiți cu prerogativa exercitării unei funcții publice, legea prevede că transparența este esențială pentru o bună administrare a justiției și un succes al democrației, astfel că a fost instituită prin Legea 176/2010 obligația de a depune declarații de avere. Prin art. 28 s-a stipulat că „fapta persoanelor care cu intenție depun declarații de avere care nu corespund realității constituie infracțiunea de fals în declarații și se pedepsește potrivit Codului Penal”.
Deși Maldea cunoștea că există obligația de a depune declarația de avere în care să fie evidențiată în mod corect situația patrimonială, procurorii cred că Nicuşr Maldea cu intenție nu a trecut în declarațiile de avere întocmite că deține obiecte de artă (tablouri) achiziționate de la diferite galerii de artă.
În luna iulie 2012, fostul judecător a cumpărat tabloul intitulat ”Peisaj de iarnă”, autor Jean Cheller, evaluat la 22.000 lei, iar în noiembrie 2012 a cumpărat tablourile ”Nud culcat”, autor Iosif Vasile Galdoș, și ”Natură statică”, autor Alexandru Ciucurencu. Potrivit legii, de fiecare dată când apare o modificare în situaţia celui care depune declaraţia de avere ea trebuie redepusă, cu atât mai mult cu cât declaraţia de avere trebuie să conţină menţiuni cu privire la obiectele de artă a căror valoare cumulată depăşeşte 5.000 de euro.
Este foarte curios că, deşi legea 52/2003 este în vigoare de ani buni, nici astăzi pe site-ul Tribunalului Caraş-Severin nu este activă secţiunea cu declaraţii de avere şi nu se regăseşte nicio astfel de declaraţie. Din fericire, unele dintre declaraţii pot fi, totuşi, găsite pe site-ul CSM. Dar nici în declaraţia de avere din 2012 şi nici în cea din 2013 cele trei tablouri nu au fost declarate de Maldea.
În februarie 2013, acesta a cumpărat și tabloul intitulat ”Space, the final frontier”, autor Șerban Savu, evaluat la 12.000 euro, iar în declaraţia completată şi depusă la mijlocul anului 2013 nu face nici o referire la acest tablou, deşi valora singur peste 5.000 de euro, limita de declarare impusă de lege. Abia după ce, cel mai probabil a aflat despre anchetă, tabloul respectiv este menționat în declarația de avere, completată și semnată de Maldea în anul 2015, cu valoarea de 5000 Euro, iar ca an al achiziției este menționat 2014, deşi el îl cumpărase, de fapt, în anul 2013. Mai mult, în aceeași declarație de avere, se menționează un alt doilea tablou pictat de Șerban Savu, în valoare de 7.000 euro, achiziționat de asemenea în anul 2014. Şi tot în 2013 a mai cumpărat ”Femeie cu pălărie”, de Theodor PALLADY, preț de pornire 300 euro; ”La concert”, autor Rudolf SCHWEITZER CUMPĂNA, preț de pornire 300 euro; ”Coșul cu cireșe”, autor Henri CATARGI, preț de pornire 300 euro; ”Liliaci”, autor Nicolaea GRANT, preț de pornire 1.500 euro, adar nici pe acestea nu le-a menţionat în declaraţia de avere din 2013 şi nici nu face o declaraţie de avere nouă, aşa cum i-ar cere legea, după ce cumpără aceste tablouri, pe 31 mai 2013. Doar o lună mai târziu, judecătorul a dat o nouă ”lovitură” de artă. Tabloul intitulat ”Natură statică cu portocale și flori”, autor Gheorghe Vânătoru, evaluat la 3.000 euro, a fost adjudecat în cadrul unei licitații organizate în data de 13.06.2013 fiind şi plătit în aceeași zi. Tablourile respective nu sunt menționate în nicio declarație de avere completată și semnată de Maldea până în 2015. Cum lipsesc din declaraţiile sale de avere şi tablourile ”Natură statică cu flori și fructe”, autor Alexandru Ciucurencu,”Pomi înfloriți pe Dealul Florii la Baia Mare”, autor Gall Ferenc, sau ”Strada din Rouen”, autor Gall Ferenc!