Deși o chestiune veche (din 2005), e mai mereu de actualitate. Contextul impune, așadar, să șterg praful de pe cărți vechi, să leg din nou ițele, să trasez diferențe și să scriu că așa e corect, nu altfel.
Pentru că lucrurile nu se fac mereu intuitiv, ci și coercitiv (măcar uneori), iată norma: potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, finalul unui împrumut determină prezenţa/absenţa cratimei în/din formele articulate hotărât. Simplitate cât încape: articolul hotărât se leagă cu cratimă în cazul împrumuturilor a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: bleu-ul, bridge-ul, cowboy-ul, dandy-ul, hippy-ul, lobby-ul, party-ul, playboy-ul, show-ul, site-ul, speech-ul, spray-ul, talk-show-ul, whisky-ul etc. Articolul hotărât se ataşează însă direct (fără a utiliza cratima) în cazul împrumuturilor care au ca finală o literă din alfabetul limbii române (pronunţată ca în limba română): advertisingul, bestsellerul, blufful, boomul, brokerul, clickul, feedbackul, hackerul, homelessul, hotdogul, jobul, lookul, ping-pongul, trendul, weekendul, westernul, workshopul etc.
Păstrându-se acelaşi criteriu de diferenţiere, există două modalităţi de formare a pluralului. Două, doar două:
1. desinenţa se leagă prin cratimă: party-uri, show-uri, speech-uri, talk-show-uri etc.
2. desinenţa se leagă direct: brokeri, hackeri, hotdogi, joburi, malluri, trenduri, weekenduri, westernuri etc.
Având în vedere cele două modele de articulare şi, respectiv, de formare a pluralului, corecte sunt formele: jobul, joburi, mallul, malluri, nu formele în scrierea cărora e utilizată cratima (din grija nejustificată pentru cuvintele străine). De prin presă adunate – exemplele: „Care au fost primele joburi ale miliardarilor de astăzi” (https://www.zf.ro); „Singurele joburi sigure (…)”. (http://www.ziare.com); „În 2018 și 2019 vor apăra doar patru malluri noi”. (https://www.businesscover.ro); „Trei malluri noi se vor deschide în acest an”. (https://www.digi24.ro) și contraexemplele: „PROGRAM MALL-URI PAŞTE 2019” (https://www.realitatea.net); „Top 10 cele mai mari mall-uri din Capitală” (https://www.mediafax.ro); „Ce mall-uri se deschid în 2019, în Bucureşti şi în ţară” (https://adevarul.ro); „Primul târg de job-uri al anului 2019, la Oradea” (https://oradeaindirect.ro); „Târg de job-uri în domeniul IT, la Cluj” (https://observator.tv).
În concluzie, cratima nu e omniprezentă, ci prezentă acolo unde trebuie. Mă-ta are cratimă, vorba unei melodii, dar joburi și malluri nu. Lucrurilor ce refuză să stea sub semnul imperativului li se pune, cu ușurință, eticheta „năzbâtii limbistice”.