Lunile (anului), majuscula și accentul

La început de an – obiective realiste: să scriem și să pronunțăm corect lunile… anului. Aș spune că e rost de pleonasm, dar avem și lunile universului, nu? Acum credem în pluralitatea selenară mai mult ca oricând, iar limba nu poate ignora evoluțiile, prezentul, contextul.

Să fim deschişi şi spre a citi cărţi cu folos, o lectură practică fiind dicţionarul ortografic… în vigoare. Norma are timpul ei, ca orice cod, ca orice lege. Nu e perfectă, e perfectibilă, dar până la noi indicaţii şi schimbări, ea trebuie respectată.

Aşadar, paginile DOOM-ului ne indică două chestiuni numai bune de pus în calendar:

1. Se pronunţă corect ianuárie, februárie, áugust, iar nu *iánuarie, *fébruarie, *augúst.

2. Se scriu cu literă mare substantivele (lunile anului) care intră în componenţa numelor unor sărbători: 1 Mai, 1 Decembrie etc.

Pe calea logicii: se scriu cu literă mică lunile anului, fiind substantive comune. Româna e… română şi îşi are logica (ei), ordinea (ei). Prin urmare, invocarea unui alt sistem nu e bună decât pentru o comparaţie normală şi sănătoasă, nu pentru a impune un tipar.

În concluzie, simplitate cât încape într-un articol (de dicţionar şi de ziar mişto): ianuárie să ne aducă zile cu accent pe frumos şi bucuros, iar sărbătoarea 24 Ianuarie să ne pună sclipiri şi stele în fiecare zi obişnuită!

Post-scriptum: regulile sunt bune şi au fost create pentru menţinerea unei ordini, ca pledoarie pentru coerenţă, consecvenţă, claritate. În afara unui sistem de norme, riscăm să devenim haotici în exprimare, în gândire ori în simţire chiar. Regulile nu sunt materializarea lingvistică a unei cămăşi de forţă.

• Tweet
• Pin It