Luminița Jivan: „Județul Caraș-Severin este unul pe care turiștii n-au voie să-l ocolească”

Deputata Luminița Jivan a efectuat, zilele trecute, o vizită de lucru în comuna cărășeană Carașova. S-a declarat impresionată de frumusețile localității și ale împrejurimilor, dar a mai subliniat un aspect: toți copiii au dreptul la educație.

Luminița Jivan a participa joi la ședința Colegiului Prefectural, după care, împreună cu primarul Carașovei, Petru Bogdan, a vizitat comuna cărășeană. Deputata s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației locale, consilieri, cadre didactice și simpli localnici cu care a dezbătut diverse probleme, cele mai importante fiind legate de educație și de turismul în zonă.

După o vizită în unitățile de învățământ de pe raza comunei, Luminița Jivan, împreună cu gazdele sale, au căzut de acord că trebuie efectuate lucrări de reabilitare, astfel încât copiii să beneficieze de cele mai bune condiții în clădirile în care învață. „Toți copiii au dreptul la educație, iar noi toți avem obligația de a le asigura condițiile pentru ca aceștia să poată învăța. Educația nu trebuie să depindă de mediul din care provin elevii, rural sau urban. În cadrul unei vizite de lucru în comuna Carașova, (…) am discutat despre necesitatea finanțării unor lucrări de reabilitare a unităților de învățământ, respectând astfel planul de guvernare legat de modernizarea școlilor și grădinițelor”, este mesajul postat de deputata cărășeană pe pagina sa de Facebook.

Luminița Jivan s-a declarat o susținătoare a promovării obiectivelor turistice, considerând că județul „este unul binecuvântat de Dumnezeu”. În ceea ce privește comuna Carașova, parlamentarul susține că există locuri pe care orice trecător trebuie să le viziteze. „Voi susține întotdeauna ideea că județul Caraș-Severin este unul pe care turiștii nu au voie să îl ocolească. Mi-a reconfirmat acest aspect o vizită în comuna Carașova, o localitate cu oameni frumoși și locuri pe măsură. Cheile Carașului, Peștera Comarnic sau Biserica Romano-Catolică «Înălţarea Maicii Domnului», datând din secolul al XVIII-lea, toate merită vizitate”.

Luminița Jivan este însă conștientă că, în atragerea turiștilor, un rol important îl joacă starea drumurilor. „Despre promovarea comunei ca zonă turistică am discutat cu domnul primar Petru Bogdan și reprezentanți ai administrației locale, fără să fie omise planurile pentru o nouă infrastructură rutieră”, a mai specificat deputata pe pagina sa de socializare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/