Oprița rămâne în Valea Domanului! Cel puțin o săptămână!

Tehnicianul care a dus Juventusul din Liga a III-a până pe prima scenă a fost pe punctul de a renunța la banca tehnică a rosso-nerilor după numai două etape! S-a răzgândit în ultima clipă!

Daniel Oprița s-a resemnat după înfrângerea suferită ieri, în Valea Domanului, cu Cetate Deva și fiind aproape convins că echipa sa nu poate bate tot până la final, iar handicapul față de liderul Șirineasa e deja foarte mare, și-a anunțat apropiații că pleacă de la CSM Reșița. De dimineață a venit la stadion cu gândul de a-și lua la revedere de la echipă. Discuțiile avute cu oficialii clubului și cu jucătorii l-au făcut însă să se răzgândească sau măcar să-și amâne plecarea. Decizia a fost primită cu aplauze de jucătorii care efectuau refacerea pe terenul sintetic. „Am spus imediat după joc că mă gândesc să renunț. Totuși, nu puteam lăsa echipa chiar acum, când are două meciuri importante într-o săptămână. Le-am spus băieților că rămânem împreună pentru aceste două jocuri, așa cum m-au rugat”, a declarat Daniel Oprița.

În momentul de față, acesta pare hotărât să rămână la echipă doar pentru cele două partide, miercuri, în Cupa României, cu campioana Viitorul Constanța, și sâmbătă, în deplasare, cu liderul Șirineasa. Oprița a ales însă cu sufletul atunci când a acceptat oferta CSM-ului și o evoluție bună a echipei, coroborată cu un rezultat pozitiv la Petroșani, l-ar putea păstra la cârma echipei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/