Patru proiecte de renovare a drumurilor publice din Reșița se află în curs de derulare. Pe mai multe străzi principale au început lucrările de reabilitare după iarna grea, cu multe grade în minus.
Primul proiect în valoare de 9,8 milioane de lei vizează străzile principale din cartierul Lunca Bârzavei și urmărește reabilitarea carosabilului, amenajarea de locuri de parcare și piste pentru bicicliști până la data de 30 iunie anul acesta.
Lucrările pe Bulevardul Republicii, pe porțiunea de la Mol până la Intim, vor trebui finalizate până pe 15 august, reabilitare pentru care a fost alocată suma de 6,5 milioane de lei.
Un alt proiect de reabilitare a carosabilului în valoare de 7,5 milioane de lei a fost demarat în zona Triaj – Luncă – Moroasa și trebuie finalizat până la 01 august. În ce privește lucrările din zona orașului vechi, de la Muncitoresc până la Minda, vor trebui încheiate până la sfârșitul lui august.
Licitațiile pentru renovarea dumurilor au fost câștigate de firme diferite pentru fiecare proiect în parte.
Firmele care asfaltează, trase la răspundere
Dincolo de eforturile municipalității de a asfalta drumurile din oraș, firmele care sunt responsabile de reabilitarea șoselelor se mișcă prea lent. Astfel că, oficialii Primăriei Reșița au decis să îi sancționeze pe cei responsabili. „Au fost penalizați și pentru avansarea în exces a lucrărilor de decopertare și întârzierea exagerată a refacerii carosabilului afectat. În acest sens, s-au cuantificat în teren cantitățile de lucrări executate și a comunicat în scris constructorului neacceptarea la plata a situațiilor de lucrări”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Reșița.