Lucrări edilitare în municipiul Caransebeș. Prioritare sunt spațiile verzi și „fântânile lui Vela“

Angajații Primăriei Caransebeș, prin Serviciul Public de Întreținere și Reabilitate, continuă campania de primăvară prin lucrări specifice, menite să înfrumusețeze aspectul edilitar al urbei de pe Timiș și Sebeș.

Spațiile verzi sunt prioritare pentru angajații SPIR, însă apar și reproșuri din partea cetățenilor precum că doar zonele centrale sunt în atenția administrației publice.
De pe pagina SPIR aflăm că prioritare sunt: înfrumusețarea spațiilor verzi, toaletarea pomilor, curățarea și punerea în funcțiune a fântânilor ornamentale. De asemenea, sunt în plină defășurare lucrările de ecologizare la fosta haldină de gunoi: se plantează arbori de salcâm și se seamănă trifoi.

În ce privește asfaltarea carosabilului după Strada Dâlmei, serviciul SPIR a contractat unei firme private lurările de reabilitare a drumului care duce către Mănăstirea Teiuș, însă doar ultima bucată, care urcă de la crucea verde spre Mănăstire. Și asta pentru că în sezonul rece drumul s-a distrus. „Acolo este nevoie de refacerea terasamentului cu reparații capitale pe acea porțiune de drum, care este deosebit de folosită de către cei care merg la mănăstire. Și, cum se apropie sărbătorile pascale, ne dorim să putem repara traseul cât mai curând”, ne-a declarat directorul SPIR, Ion Gheorghe Ștefan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/