Cel mai mare proiect din 1990 încoace din orașul Bocșa n-a fost tratat cu prea multă seriozitate până acum de către constructorii care au câștigat licitația, care la un moment dat și-au retras din teren oamenii și utilajele.
La data semnării contractului, la început de septembrie 2019, s-au făcut promisiuni și s-au garantat lucrări de calitate, executate la timp și după un grafic bine definitiv. În realitate lucrurile nu s-au derulat deloc așa. Degringolada de la nivelul administrației locale din ultima vreme a permis și ea asocierii celor trei firme, una din Giurgiu, una din Bulgaria și una din Bihor, să lucreze după bunul plac. Astfel, modernizarea unui număr de 52 de străzi din Bocșa Montană și Vasiova riscă să iasă din termen. Patru luni a fost termenul stabilit pentru proiectare, iar pentru execuția lucrărilor s-a agreat un termen de 16 luni. Practic, în mai-iunie ar fi trebuit făcută recepția. Mai e însă mult și bine până atunci!
„Când am acceptat să preiau atribuțiile de viceprimar asta am promis consilierilor locali și bocșenilor, că mă implic total alături de domnul Perian ca să deblocăm orașul, să deblocăm lucrările și proiectele care nu numai că au lăsat haos pe străzi, dar care ne expun și la riscuri majore, de a restitui uriașe sume de bani, pentru că nu ne-am ținut de ceea ce ne-am asumat în contractele de finanțare. I-am chemat la discuții pe cei care se ocupă de proiectul finanțat de Guvern prin PNDL 2, proiectul prin care se asfaltează 52 de străzi din orașul nostru. Am avut o discuție aprinsă, pentru că am găsit în teren, în unele zone, lucrări de slabă calitate. Nu mai contează acum de ce s-a retras constructorul din teren, important este că l-am determinat să reia lucrările de îndată. I-am explicat că nu accept să lucreze ca până acum, ci cu respectarea unui grafic de lucrări și la nivelul calitativ prevăzut în contract. E o sumă mare totuși, vorbim de 10,3 milioane de euro! Tocmai din acest motiv voi fi foarte atent la cum se implementează acest proiect în Bocșa!”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, Mirel Pascu.