Lucrări de extindere în plină pandemie la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

spitalul de boli infectioase victor babes timisoara

La Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara se fac lucrări de extindere în plină pandemie. Unitatea este una dintre cele mai folosite în ultimul an în lupta cu virusul SARS-CoV-2.

Reprezentanții spitalului spun că lucrările de extindere avansează rapid. „S-a mai făcut un pas în proiectul de extindere a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie «Dr. Victor Babeș» Timișoara. În aceste zile s-au finalizat lucrările de turnare a plăcii de la acoperișul corpului B. În paralel, se lucrează la fundația corpului A. Totodată, a fost nivelat terenul și a fost pus stratul de bază, de pietriș”, au anunțat cei de la Spitalul „Victor Babeș”.

De asemenea, se lucrează la clădirea B, iar firmele au reușit să finalizeze structura „în timp record”.

„Aici vor funcționa cabinetele de kinetoterapie și hidroterapie, dar și o încăpere pentru pacienții care au prescris tratamentul cu aerosoli. De asemenea, vor fi amenajate zone de odihnă pentru medici, câteva birouri și o sală de mese”, au precizat reprezentanții spitalului din Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/