Igiena defectuoasă rămâne principala cauză a apariției viermișorilor la copii, nicidecum greșelile de alimentație, lucru confirmat de Lucica Stoica, medic pediatru în cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă.
De aproape trei ani de zile, pediatrul timișorean Lucica Stoica a luat decizia de a fi alături și de copiii din Moldova Nouă, chiar dacă acest lucru presupune uneori efortul colosale (oboseală, naveta săptămânală pe o infrastructură dezastruoasă etc.). În acest context, am întrebat-o pe Stoica care sunt principalele probleme cu care se confruntă micuții de la malul Dunării? Astfel, iată ce declară medicul, pentru expresdebanat.ro: „Depinde de sezon. Iarna, afecțiunile respiratorii sunt fruntea. Vara însă avem de-a face cu enterocolitele, cu problema mâinilor nespălate, mâncatul iaurtului cald de la soare etc”.
Cea mai mare problemă însă, întâlnită de Stoica la Moldova Nouă, face referire la numărul record de parazitoze intestinale: „Aici, în Moldova Nouă, m-a șocat numărul parazitozelor intestinale, viermișorii. Adică, n-am văzut atâția viermișori de când sunt în breasla asta! M-am gândit că o fi ceva în aer, în apă, habar n-am”.
Întrebată, de redactorul expresdebanat.ro, dacă alimentația defectuoasă poate fi cauza principală a apariției viermișorilor la copii, specialistul în pediatrie demontează acest mit și pune totul pe seama unei igiene defectuoase: „Viermișorii vin de la o igienă defectuoasă, nicidecum datorită greșelilor de alimentație. Nu faci viermișori de la lipsa ciorbei sau de la pate! Faci viermișori pentru că nu te speli pe mâini! Copiii ar trebui să se spele pe mâini de cum intră în casă, la fel ar trebui să procedeze când sunt într-o colectivitate. Deci, lipsa igienei nu e o problemă de alimentație. Unii părinți mai spun: «Doamna doctor, să nu mănânce copilul ciocolată, dulciuri!», iar eu le răspund clar: nu de la dulciuri se fac viermișori, ci de la mânuțe nespălate!”.