Lucian Voina: „PMP nu discută fuziunea cu PNL!”

lucian voina, președintele PMP Caraș-Severin
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liderul PMP Caraș-Severin contrazice zvonurile apărute în presă potrivit cărora partidul său ar urma să fuzioneze cu PNL. Lucian Voina spune că liberalii sunt „doar chelnerii de la masa PSD”.

Lucian Voina, președintele PMP Caraș-Severin, scoate din calcul posibilitatea ca partidul pe care îl reprezintă să fuzioneze cu PNL. „Liberalii sunt, în acest moment, doar chelnerii de la masa PSD. Nu se pune problema vreunei alianţe cu aceste două partide depășite de vremuri, al căror singur scop este perpetuarea la Putere de dragul propriilor privilegii şi în favoarea propriei clientele politice. În acest moment, majoritatea parlamentară actuală (PSD – PNL) este adevăratul duşman al României europene şi democratice.”, susține liderul cărășean.

Lucian Voina declară că fostul președintel național al PMP, Cristian Diaconescu, nu mai este nici măcar membru al Partidului Mişcarea Populară, iar „dacă PNL, dându-şi seama că se afundă politic, îşi imaginează că domnul Diaconescu poate să-i ajute, n-au decât să-l transfere pe persoană fizică. S-a plimbat prin atât de multe partide, ce ar mai conta încă unul.” În plus, spune Voina, Cristian Diaconescu voia să facă fuziune cu AUR, iar pasiunea domniei sale de a vinde ceva care nu-i aparţine este cunoscută la București. Dacă doresc, cei din PNL nu au decât să-l pună pe post de emblemă, este sugestia politicianului din Caraș-Severin.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Șeful PMP Caraș-Severin reamintește că există toată deschiderea către dialog cu formaţiunile politice democratice din zona Opoziţiei: Uniunea Salvaţi România şi Forţa Dreptei. „Împreună putem oferi nu doar o opţiune celor care s-au săturat de Iohannis, Ciolacu şi Ciucă şi nu vor să audă de AUR-ul cu reflexii ruseşti, ci putem chiar să propunem o echipă care să câştige alegerile din 2024 şi să ofere viitorul preşedinte al României. Ne dorim o construcţie politică de natură să genereze speranţă, să fie curată şi să aibă principii oneste şi clar exprimate. PMP este un nume prea important ca să fie vândut ca la piaţă, aşa cum pare să-şi dorească domnul Cristian Diaconescu.”

Cât privește căderea în sondaje a liberalilor, Lucian Voina spune că, după o guvernare de 3 ani și jumătate, cifrele reflectă trădarea lor prin asocierea cu PSD, un partid pe care nu-l vor mai putea arăta niciodată cu degetul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/